Visul lui Gigi: Trump îi dă peste nas lui Talpan

Totul s-a terminat pentru Florin Talpan! Donald Trump, cel mai puternic om al planetei a decretat: FCSB E STEAUA. Președintele Americii ar fi venit la mitingul de pe 25 februarie, dar nu știe unde este România.

totul
Credit foto: Facebook

Florin Talpan a primit cea mai proastă veste de la sinuciderea lui Decebal încoace. Cel mai nebun, scuzați, cel mai puternic om al planetei a avut o poziție tranșantă în disputa FCSB vs CSA. Știrea a fost preluată, printre rânduri, de CNN, NBC, CIA, FBI, BBC, SRI, Al Hazeera și câteva televiziuni extraterestre.

Trump tocmai ce-și umezise între buze penița stiloului prezidențial și se pregătea să semneze un tratat vital pentru pacea pe planetă, când a fost sunat de prietenul său Gigi Becali.

Martori din KGB, aflați în Biroul Oval, ne-au relatat că americanul nu spunea nimic. Doar asculta, devenind tot mai încruntat. Până la finalul convorbirii, se încruntase atât de tare, încât sprâncenele îi acoperiseră ochii, unindu-se cu partea superioară a obrajilor.

Apelul s-a încheiat brusc, atunci când Becali a rămas fără impulsuri. Cu o mișcare bruscă și fermă a mâinii, Trump a măturat tot ce era pe birou.

Tratatul pentru pace a aterizat fix în mașina de tocat hârtii, pusă în funcțiune – din greșeală – de unul dintre agenții KGB. Președintele a cerut o foaie de hârtie și a scris: „FCSB E STEAUA”.

Cei prezenți în încăpere au început să aplaude frenetic și să cânte potrivit versurilor proiectate cu laser pe unul din pereți: „România – Steaua / Europa – Steaua / La la la la la la / Campionii din Ghencea!”.

Trimișii televiziunilor amintite ceva mai sus au năvălit în birou, cu microfoanele îndreptate spre Trump. Mai mici de statură, omuleții verzi s-au folosit de picioroange pictate cu steagul Americii.

„Fuck! Tocmai am primit un telefon de la bunul meu prieten… nu mai țin minte cum îl cheamă, dar nu contează! Am aflat lucruri foarte grave. Mexicanii au ajuns până în România! Nu știu unde o fi țara asta, dar cred că e departe. Prea departe! Un membru al bandei Los Talpanos încearcă să pună mâna pe putere! Până aici! Țineți minte trei cuvinte: FCSB e Steaua”, a tunat Donald, arătând spre camere decretul prezidențial.

În acest moment, cu un zâmbet tâmp pe față, Gigi Becali s-a ridicat din pat și s-a uitat năuc în jur. Visase.

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...