Se simte bine la Wimbledon! Simona Halep a reușit ieri calificarea în optimile de finală după ce a trecut, sâmbătă, cu 6-4, 6-1, de poloneza Magdalena Frech.

Partida dintre Simona Halep (30 de ani,18 WTA) și Magdalena Frech (24 de ani, 92 WTA) a fost decisă după o oră și opt minute de joc, la capătul unui prim set în care românca a avut 5-1, apoi a punctat decisiv pe propriul serviciu pentru 6-4.
În setul doi, Simona Halep a arătat că se simte bine pe iarba londoneză și nu i-a mai lăsat nicio șansă adversarei sale, reușind un joc perfect, încheiat în puțin peste o jumătate de oră, cu 6-1.
Simona Halep – Paula Badosa, în optimi la Wimbledon
Cele două sportive s-au mai întâlnit de două ori, ambele meciuri fiind încheiate cu victoria româncei. La Praga 2020, în sferturi, Halep s-a impus 6-2, 6-0, iar la Australian Open 2022, în primul tur, cu 6-4, 6-3.
În optimi la turneul de Mare Șlem de la Londra, Simona o va întâlni pe jucătoarea spaniolă Paula Badosa (24 de ani, 4 WTA), care în runda precedentă a trecut, scor 7-5, 7-6, de sportiva cehă Petra Kvitova (32 de ani, 26 WTA).
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.












































[…] Se simte bine la Wimbledon! Simona Halep, calificare fără emoții în… […]