România, campioană mondială la handbal! Așa crede antrenorul câștigătoarei Olimpiadei liceelor McDonald’s

România poate câștiga un titlu european sau mondial în următorii patru ani! O spune Manuel Stănescu, antrenorul echipei de fete a Colegiului „Media”, învingătoare în finala Olimpiadei Liceelor McDonald’s (41-29 cu Colegiul Traian). 

Tehnicianul care pune accentul și pe pregătirea școlară a elevilor subliniază necesitatea ca juniorii și junioarele să beneficieze de ajutorul unui psiholog sportiv.

Ce impresie v-a lăsat Olimpiada Liceelor McDonald’s?

A fost o competiție de nivel foarte bun din punct de vedere organizatoric, am apreciat colaborarea cu Inspectoratul Școlar, ca și premiile acordate. Și pe plan sportiv, motric și tactic, consider că a fost o competiție de nivel ridicat. Nici nu mă așteptam la altceva, pentru că le știam pe majoritatea sportivelor.

Ce le-ați spus fetelor înainte de finală?

Că trebuie să fim victorioși. A fost un succes important pentru noi.

Colegiul „Media” a fost reprezentat și în finala masculină. Cine credeți că ar câștiga un meci între fete și băieți?

(Râde) Nu prea poți pune pe același plan fetele și băieții la acest nivel. Am mai făcut partide amicale între noi, însă băieții sunt mai puternici, au un avantaj clar.

O sportivă pentru România la Campionatul Mondial U18

Care este cel mai mare succes până acum în cariera de antrenor?

Mă bucur că am avut succes împreună cu colegul meu, Florin Stroescu, am fost campioni la nivel de țară cu echipa de fete a liceului. Personal, ca antrenor, mă mândresc cu faptul că am avut o fată la Campionatul Mondial U18 din Macedonia, pe Florența Ilie.

Cât de importantă credeți că este pregătirea mentală pentru performanță?

Este foarte importantă! La nivel de campionat național J1-J2 ar fi nevoie de un îndrumător psiholog. Antrenorii fac cursuri de psihologia sportului, dar cred că ar fi foarte bine ca sportivii să poată apela și la specialiști din acest domeniu.

Vezi și:   Mariana Tîrcă, Hagi al handbalului, despre complexul românesc în fața marilor puteri și soluții pentru viitor

Ce sfaturi le dați elevelor în legătură cu școala, ce raport ar trebui să existe între studiu și sport?

Eu am pus mereu accentul pe pregătirea școlară. Se apropie BAC-ul și trebuie ca sportivii să învețe pentru a-l lua și pentru a merge mai departe la facultate, fie kinetoterapie, fie Educație Fizică sau ce altă specializare își doresc. Am foste eleve care au ales Dreptul.

În cât timp credeți că mai poate cuceri România un titlu mondial sau european la handbal?

Noi avem ștacheta ridicată. Vine din urmă o generație de fete foarte talentate și cred că în maxim patru ani ne putem bate cu șanse reale pentru un titlu european sau mondial.

  • La Olimpiada Liceelor McDonald’s sunt acordate premii în valoare totală de 70.000 de lei.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...