Prima mea experiență de jurnalist de teren: Steaua – Dinamo!

Visul meu cel mare de a deveni jurnalist începe să prindă contur. Dovadă este și prezența mea de duminică de la Unicul Derby, Steaua – Dinamo, în calitate de redactor acreditat SPORTescu.ro.

Urma Marele Derby, cel mai important meci al campionatului nostru. Evident că nu puteam rata o asemenea confruntare aprinsă. Știam sigur că voi fi prezentă la meci. Nu conta în ce parte a stadionului urma să stau, voiam doar să asist la Steaua – Dinamo și, bineînțeles, să extrag informațiile cele mai valoroase pentru SPORTescu.ro!

Bariera imaginației mele a fost de-a dreptul busculată de un anunț incredibil: site-ul nostru a primit acreditări de presă – primele acreditări de la înființare, și nu la orice meci! Tocmai la Steaua – Dinamo!

Am primit cu multă bucurie vestea. Bucurie, emoții, vise împlinite… Așteptam cu nerăbdare ziua disputării partidei. Așteptam cu nerăbdare să mă aflu și eu acolo, în locul țintit de ceva vreme, de când m-am hotărât ce drum să apuc: masa presei.

După lungi clipe de așteptare, în care timpul mi se părea că se scurge în slow-motion, a sosit clipa!

Îmi pregătesc arsenalul meu. Nu, nu este vorba de materiale pirotehnice, ci de laptopul nelipsit unui jurnalist. Sunt pe poziții! Încurajată de familie, de colegii din redacție și de prieteni, pornesc motivată să scriu cele mai bune articole pentru SPORTescu, site-ul pe care îl consider acasă, deși activez de doar două luni.

Mă străpunge un sentiment special când pășesc pe poarta Media. Sunt nerăbdătoare să ma așez la locul meu și să încep treaba – să scriu articole. Un aspect esențial al vieții mele, pata de culoare l-aș mai numi.

Simt că am pătruns într-o altă lume, că dorințele mele se îndeplinesc și că visele devin realitate. Jurnaliștii pe care îi admiram acum câteva ore la TV se proiectează în jurul meu. Toți muncesc și se pregătesc pentru marele meci.

Iau  „pulsul” gazonului preț de câteva minute prin mulțimea de stewarzi și camere de filmat, și urc la masa presei.

Țâșnesc emoțiile, însă nu mă doboară. Nicidecum! Mă determină să realizez că am o mare oportunitate și că trebuie să profit de ea. Încarc fotografii exclusive realizate de fotreporterul nostru, Adrian Ondin, le  furnizez  în timp util cititorilor noștri, trimit echipele de start și încep realizarea articolelor.

Urmează conferința de presă. Ajung printre primele persoane în sală. Suntem în așteptarea celor doi antrenori: primul va sosi dinamovistul Mircea Rednic, iar apoi Mirel Rădoi.

Ceea ce a urmat după, este greu de descris… Dacă aș fi avut un barometru cu care aș fi măsurat emoțiile, cu siguranță acesta ar fi explodat. Pot afirma cu desăvârșire că a fost cel mai emoționant moment din viața mea – să le adresez întrebări oamenilor ce au scris istorie în fotbalul românesc! Mi-am luat inima în dinți, căci nu se putea altfel, și am intervenit de câteva ori.

Părăsesc incinta stadionului cu zâmbetul pe buze. A fost o zi foarte grea, dar sunt fericită. Fericită pentru că munca și dorința mea încep să rodească.

În euforia mea, îmi spune un taximetrist în drumul spre casă: „Nu am o părere foarte bună despre jurnaliștii aștia”. Iată, domnule taximetrist, ce ar trebui să știi:

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am realizat la prima mea experiență pe un stadion, ca jurnalist, a fost că nu e chiar atât de simplu să fii jurnalist! Sunt emoțiile personale îmbinate cu încărcătura partidei, agilitate, promptitudine, nelipsita inspirație, persevernță, disciplină. Și dincolo de pasiunea imensă, trebuie să muncești mult.

Credeți că am mai putut dormi? Bineînțeles că nu. Soarele începuse să zambească timid, era dimineață. Însă gândul meu zbura spre aceeași zi minunata: Steaua – Dinamo, primul meci în calitate de redactor.

Mi se părea neverosimil tot ce s-a întâmplat. Luni, spectator la Dinamo – Timișoara. Duminică, redactor la Steaua – Dinamo…

Credit foto: Adrian Ondin