Top 5 Derby-uri de 5 stele și tot ce trebuie să știi despre ele: Barcelona, City, Arsenal, Milan și Inter joacă astăzi!

1. Man. City – Arsenal
Întocmai ca un copil trezit în fiecare noapte de același coșmar, Arsenal așteaptă cu mare teamă meciul de pe E(m)tihad, chiar dacă nu pare a avea complexe de inferioritate. Dar ne-am obișnuit: tunarii fac valuri, pregătesc un discurs spartan pentru conferința de presă, însă din secunda în care pășesc pe gazon, hocus-pocus! Dispar cu totul, semn că le dârdâie tare orice ar putea să dârdâie.
Iar problema nu ar fi că Arsenal nu o poate învinge pe City.. Adică chiar nu poate, a nu se înțelege cumva greșit – însă nu asta e problema. În definitiv, și ăia tot două mâini și două picioare au, nu? Se poate întâmpla orice.
Problema este că lui Arteta și băieților lui le e atât de frică de un eventual dezastru, că pur și simplu nu vor să își propună mai mult. Merg la egal, exact ca în primăvară, iar apoi așteaptă ca cetățenii să se încurce cine știe pe unde, într-o noapte ploioasă din Manchester. Un scenariu mai degrabă fantasmagoric.
Să sperăm că poate măcar Haaland are milă de noi și nu ne lasă cu un amar 0-0 și astăzi, de la 18:30.
2. Villarreal – Barcelona
FC Barcelona este un club simplu de înțeles. Iar asta pentru că existența fanilor catalani se rezumă exclusiv la acest mecanism filosofic de gândire:
Echipa pierde – fanii catalani se jură că nu se mai uită vreodată la fotbal;
Echipa câștigă – fanii catalani se autoproclamă cei mai buni din lume și așteaptă sextupla;
Premisele de astăzi sunt bune: ambele echipe sunt neînvinse în La Liga, iar Barca vine cu nervul întins de la Monaco. Plus că sezonul trecut, în cele două meciuri din campionat, s-au dat 15 goluri. CINȘPE!
Meciul începe la ora 19:30 și are loc pe Estadio de la Ceramica.
3. Lyon – Marseille
Liga McDonald’s ne propune derby-ul olimpicilor, într-o înfruntare dintre două echipe aflate la poli opuși. Dacă Lyon are parte de un început fecesebistic de campionat, deci cu multe piedici, adversarii de lângă Mediterană țintesc tronul Franței, ocupat în prezent de șeicii parizieni.
Atuul lui OM este un puști, dar nu orice puști. Ci unul trecut prin viață: până să ajungă pe Vélodrome, a mai fost coleg cu Cristiano Ronaldo, s-a aflat la un pas să renunțe la fotbal și a avut și o escală nefericită prin Spania. Toate acestea în numai doi ani. Mason Greenwood este golgheterul la zi al ligii, cu 5 reușite, peste toți sinecuriștii lui PSG.
Meciul se anunță unul spumos, cu multe goluri și va avea loc la 21:45. Rămâne de văzut cine le va marca.
4. U Cluj – Universitatea Craiova
Studenții primesc vizita eternilor aspiranți la titlu. Un meci cu valoare aproape poetică, pentru că pune față în față niște băieți muncitori și niște băieți de bani gata, deci cele două mari clase sociale de la noi. Ghiciți voi care-i care.
Nu am vrea să spunem prea multe despre acest meci, căci n-ar mai avea farmec. Bine, asta și faptul că e absolut imprevizibil. Anticipăm între 0 și 8 goluri. Să nu spuneți că nu v-am zis!
Duelul studențesc începe la 21:30, direct de pe Cluj Arena, că s-a terminat Untold-ul.
5. Inter – AC Milan
Derby della Madonnina, oricât de multă istorie ar adăposti, pare înclinat serios spre partea interistă, prin prisma rezultatelor recente.
Inter tocmai ce a reușit să reziste campioanei Angliei și înfometatului de goluri, Erling Haaland, chiar la debutul noului format de UEFA Champions League. În timp ce în jocul omolog, jucat însă la Milano, rossonerii au predat toate punctele lui Mo Salah & Co.
Cert este că concitadinele propun două loturi cu nume sonore, iar Paulo Fonseca ar vrea să răzbune perioada nefastă printr-un succes în derby, de la 21:45. Prin urmare, totul se va juca, ce să vezi, chiar pe teren.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































