Patricia Țig rămâne cu finală la Baku Cup

Patricia Țig, numărul 154 WTA și venită din calificări, a pierdut în fața Margaritei Gasparyan, locul 112 WTA, în finala turneului Baku Cup, cu scorul de 3-6, 7-5, 0-6

patricia tig baku cup

Prima finală a carierei i-a adus Patriciei un adversar aparent accesibil prin prisma clasamentului, Margarita Gasparyan fiind situată,de asemenea, în afara topului 100.

Aflate în premieră în ultimul act al unui turneu WTA, după ce ambele au eliminat în semifinale primii doi capi de serie, drumul către trofeu a fost o luptă a debutantelor, din care a ieșit câștigătoare, jucătoarea care a reușit să-și controleze mai bine emoțiile și să greșească mai puțin.

Margarita Gasparyan a avut nevoie de două ore și 30 de minute pentru câștigarea titlului de la Baku Cup, într-o partida în care Patricia Țig  nu a reușit să-și impună stilul de joc și a comis erori care au fost exploatate, lipsindu-i luciditatea.
Românca a cerut un time-out medical în setul al doilea, acuzând probleme la glezna stângă.

Patricia rămâne în această săptămână cu un parcurs excelent, care pare doar începutul unui drum către multe alte finale.
De asemenea, de luni, jucătoarea  va ocupa cea mai înaltă poziție a carierei, locul 115 WTA.

Credit foto: stiri.tvr.ro

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...