Să ai sindromul Down şi să practici karate este deja o mare performanţă. Când mai câştigi şi o medalie la un concurs internaţional, atunci chiar că e ceva ieşit din comun!
Românca Gianina Gendelon (40 de ani, foto, în dreapta) a câştigat ieri medalia de argint la Grand Prix-ul de karate din Croaţia pentru persoane cu dizabilităţi, pe locul 1 fiind clasată o sportivă din Germania. Gianina este susţinută şi ajutată din 1999 de Fundaţia pentru Voi
Florin Boca, membru în Consiliul Director al Federaţiei Române de Karate şi antrenor de karate cu 6 dani, a iniţiat în urmă cu trei ani şi jumătate un proiect prin care i-a chemat către sport, în speţă către karate, pe tinerii cu sindromul Down din Timişoara. Astăzi a ajuns să îndrume peste 46 de cursanţi, printre care şi eroina noastră din Croaţia.
“Ei lucrează doar kata, adică lupta imaginară. Îi învăţ succesiuni de 30-40 de tehnici, iar ei le reproduc aşa cum le văd la primul antrenament. Nici nu ştiu ce îi motivează, dar le place să vină, mă întreabă dacă sunt mai tare decât Bruce Lee sau decât Chuck Norris, pe care i-au văzut în filme. Unul dintre elevi mă strigă doar Mr. Miyagi (n.r. – instructorul japonez din Karate Kid), pentru el asta sunt, Mr. Miyagi. Mi-a trebuit un pic de timp să intru în atmosfera lor. Unul dintre băieţi mă roagă în fiecare săptămână să fac o poză cu el. Şi fac, bineînţeles, iar apoi e extrem de fericit”, explică Florin Boca.
Următoarea provocare pentru “Mr. Miyagi” din Timişoara este să antreneze tineri nevăzători! “Ştiu că va fi greu, pentru că ei nu au repere, dar sper să reuşesc”, e optimist antrenorul de 55 de ani, care lucrează benevol în aceste proiecte.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.