Juventizare și Bayernizare! Mcdonaldizarea fotbalului sau ziua în care sportul rege a murit (III)

Juventizare și Bayernizare, două concepte cu care continuăm serialul nostru despre mddonaldizarea fotbalului mondial, un proces de lungă durată și într-o continuă transformare.

Astăzi am ales o direcție diferită, o direcție în care două campionate puternice din Europa au fost monopolizate de două echipe uriașe în raport cu celelalte: Juventus Torino în Italia și de FC Bayern München în Germania, echipe care s-au impus în ultimele șase și respectiv cinci sezoane în ligile lor naționale. În episodul trecut, ați putut citi studiul de caz PSG cs City.

Cele două mari se pregătesc să-și continue dominația. Bayern are deja 20 de puncte avans față de a doua clasată, Schalke 04, iar Napoli a făcut un pas greșit cu Roma, de care ar putea profita Juventus.

Ultimele cluburi (altele decât cele două) care s-au impus în Italia și în Germania au fost AC Milan în 2011 și Borussia Dortmund în 2012. De atunci, Bayern și Juventus au adoptat strategii de aprovizionare cu jucători în principal din competiția internă, slăbind astfel nivelul campionatului și mărindu-și an de an bugetele alocate transferurilor, salariilor și marketingului. Dar să le luăm pe rând.

Dubla Borussiei, semnalul de alarmă de care bavarezii au avut nevoie

Povestea noastră începe undeva în 2008, când un anume Jürgen Klopp prelua banca tehnică a fostei câștigătoare a Champions League, Borussia Dortmund (1997). Primele două sezoane nu au adus rezultate remarcabile, dar în al treilea și al patrulea Borussia a realizat o dublă istorică, formată din două titluri consecutive de campioană (2011, 2012).

Ultima echipă în afară de Bayern care reușise o „dublă” în Bundesliga fusese tot Dortmund în anii ’90, mai precis 1994 și 1995, ani care au adus glorie pe Stadionul Westfalen.

Cele două titluri ale lui Klopp au activat un semnal de alarmă la München, semnal ce a dus până la urmă la diferențele de buget și punctaj din 2018.

Strategia de ucidere a concurenței în Bundesliga a început cu achiziționarea lui Mario Götze, prin plata clauzei de reziliere în valoare de 37 de milioane de euro. Problema care s-a pus nu a fost neapărat aceea a efectuării transferului, ci momentul ales de bavarezi să anunțe mutarea (1).

În 2013, Bayern și Borussia au disputat finala Champions League pe Wembley, acela fiind un moment care anunța o creștere fără precedent a campionatului german. Creșterea nu a mai avut loc la nivelul scontat (Bundesliga se află acum într-un recul de mai bine de două sezoane), dar ideea este alta.

Mutarea lui Mario Götze la Bayern este făcută publică în aprilie 2013, înainte de disputarea finalei. Consecința? Jucătorul nu a evoluat în ultimul act al Champions League, existând la momentul respectiv varianta că a fost accidentat (2). Nu pot evita însă speculațiile în ceea ce îl privește pe jucător.

Filiera Dortmund, o rută favorită pentru bavarezi

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Bayern a continuat să vâneze și alți jucători ai Borussiei, atacantul Robert Lewandowski alăturându-se bavarezilor în vara lui 2014, ca jucător liber. Impactul produs de internaționalul polonez a fost imediat, el devenind principala gură de foc pentru Bayern în sezoanele ce au urmat:  Lewandowski a marcat aproape 100 de goluri în trei sezoane și jumătate.

Vezi si...  Streetball, cel mai popular sport de echipă din lume!

Totuși, nu aceasta avea să fie lovitura de grație pregătită pentru Borussia. La finalul sezonului 2015/2016, căpitanul Borussiei, Mats Hummels, alegea să se transfere la Bayern, după opt ani petrecuți la Dortmund. El îl criticase pe tânărul său coleg, Mario Götze, atunci când alesese drumul Bavariei (3).

Cu toate aceste neajunsuri, Dortmund a rămas (măcar la nivel teoretic) singura rivală reală pentru Bayern în anii din urmă. Echipa din Munchen, campioana ultimelor cinci sezoane, s-a întărit și de la alte rivale din Bundesliga. Cele mai notabile transferuri au fost Niklas Süle, Sebastian Rudy și Sandro Wagner de la Hoffenheim (toți 2017), Joshua Kimmich de la Stuttgart (2015) sau Mario Mandzukic (2012, jucător plecat între timp la Juventus).

Bineînțeles că finisajele au fost realizate de Bayern de pe piața externă. Jucători precum Arturo Vidal, Thiago Alcantara sau Douglas Costa (plecat între timp tot la Juventus) nu ar fi ales niciodată altă echipă din Germania în afara Bayernului. Și totuși, de la finala de pe Wembley cu Dortmund din 2013, Bayern nu a mai ajuns în finala Champions League!

Juventus, de la Calciopoli la șase titluri consecutive de campioană

Dacă privim retroactiv la scandalul ce a avut loc în fotbalul italian în 2006, putem observa că, un deceniu mai târziu, Juventus (singura echipă retrogradată atunci) a avut de câștigat pe termen lung.

Internazionale a parcurs momentele sale de glorie cu Jose Mourinho (două titluri cu acest antrenor și Champions League în 2010), în timp ce AC Milan se impunea în Liga Campionilor în 2007 (imediat după Calciopoli) și ultima dată în campionatul italian în 2011, când antrenorul Diavolilor Roșii era actualul manager de la Juventus, Massimiliano Allegri.

După 2011, singura echipă care a stat mereu în umbra Bătrânei Doamne a fost AS Roma, care însă nu și-a depășit niciodată condiția de echipă onestă. Roma nu a mai câștigat titlul din 2001 (ne amintim de tripleta Batistuta-Totti-Montella), în timp ce Napoli nu s-a mai impus din 1990, cu Maradona în formație.

Ne amintim de exemplu sezonul 2015/2016, în care Juventus a început dezastruos. După zece etape, echipa avea doar 12 puncte, în timp ce Roma adunase 23 de puncte. Până la urmă, Juventus a câștigat titlul în dauna lui Napoli (-9 puncte) și a Romei (-11 puncte).

La fel ca și Bayern, echipa din Torino și-a consolidat supremația din Peninsulă pe câteva transferuri-cheie din  competiția internă.

Cel mai sonor nume este fără îndoială argentinianul Gonzalo Higuaín, adus de la Napoli pentru 90 de milioane de euro (record absolut în Serie A). Juventus încasase o sumă extrem de mare pe francezul Paul Pogba (105 milioane de euro), plecat la Manchester United.

Alte nume relevante sunt bosniacul Miralem Pjanic (venit de la Roma pentru 32 de milioane de euro în aceeași fereastră de transferuri cu Higuaín), Hernanes, transferat de la Inter în 2015 (între timp nu mai joacă la Juventus), Federico Bernardeschi, achiziționat pentru 40 de milioane de euro de la Fiorentina, dar și Mattia De Sciglio, adus de la rivala Milan.

Vezi si...  Englezii îi dau idei lui Van Basten: fiecare echipă de fotbal să includă o maimuță!

Pentru a merge în continuare cu asemănările, și Juventus și-a finisat echipa cu nume sonore din campionatele vestice, nume pe care Napoli, Roma sau Lazio nu și le-ar fi permis niciodată. Alex Sandro (adus de la Porto), Álvaro Morata (trecut și pe la Juventus) sau  Carlos Tévez (repatriat între timp în Argentina) sunt doar câteva exemple.

Elemente care apropie cele două echipe

Un alt element care apropie Bayern de Juventus este desigur aspectul eficienței transferurilor efectuate. Foarte rar cele două echipe dau greș cu vreun jucător în care investesc sume considerabile. Să luăm exemplul lui Dani Alves, care, într-un singur sezon la Juventus, a disputat finala Champions League.

Ca să nu mai vorbim de ochiul foarte bun pe care îl au nemții pentru tineri și pentru care nu au plătit sume enorme. Mă gândesc la Joshua Kimmich, un jucător esențial și pentru naționala Germaniei și care a costat doar 8,5 milioane de euro. Kimmich poate fi definit printr-un singur cuvânt: polivalență.

Juventus și Bayern au făcut afaceri foarte bune chiar și între ele. Douglas Costa a adunat mai mult de 15 meciuri la Juventus în acest sezon, în timp ce fostul juventin Arturo Vidal este o piesă de bază la Bayern. Nu putem să-l uităm pe excelentul croat Mario Mandžukić (33 de goluri la Bayern), care îmbracă tricoul alb-negru de aproape trei ani, și nici pe francezul Kingsley Coman, care s-a format la PSG și la Juventus, dar care acum se descurcă excelent în Bavaria.

Cei doi granzi au și valori de piață asemănătoare (conform site-ului transfermarkt.com), jucătorii lui Juventus valorând aproximativ 560 de milioane de euro, iar cei ai lui Bayern puțin peste 640 de milioane de euro.

Asemănările nu se opresc aici. Ambele luptă an de an pentru Liga Campionilor (deși o concurență mai mare în campionat le-ar spori poate șansele la trofeu) și tot ambele par să fi ucis teoria conform căreia o echipă are un ciclu de patru sau de cinci ani, după care urmează cel puțin un sezon de tranziție, cu rezultate mai puțin bune.

Deși au schimbat mulți jucători din 2013 și până azi, Juventus și Bayern nu au probleme în a se impune în competiția internă. Uneori arbitrajele (nu voi dezvolta acest subiect), alteori băncile de rezervă superioare competitioarelor și mai mereu salariile cu care ademenesc cei mai buni jucători din țările lor sunt argumente de nezdruncinat.

Juventizarea și bayernizarea fotbalului sunt forme particulare ale mcdonaldizării fotbalului.

Întrebare: Când ai pierdut ultima dată la pariuri pe Bayern la Bremen sau pe Juventus la Cagliari?

Săptămâna viitoare vă ofer ultimul episod din acest serial. Voi vorbi despre fair-play-ul financiar impus de UEFA și de ce acesta nu ajută echipele mici. De asemenea, vom aplica dimensiunile mcdonaldizării pe sportul rege din 2018.

Până atunci, mai am o întrebare pentru voi: Câștigă Napoli campionatul în Italia, ca să-mi demonteze teoriile?

Surse informații:
(1) https://www.theguardian.com/football/2013/apr/23/mario-gotze-signs-bayern-dortmund
(2) http://bleacherreport.com/articles/1650156-mario-gotze-ruled-out-of-ucl-final-convenient-legitimate-or-no-big-deal
(3) http://www.goal.com/en-us/news/87/germany/2013/07/02/4089406/gotze-says-hummels-has-apologized-for-criticism

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...