Iulian Rotaru s-a clasat pe locul 2 și a slăbit 8,5 kilograme la ultramaratonul din Namibia!

Iulian Rotaru a terminat al doilea ultramaratonul din Namibia. Pompier în Botoșani, sportivul român a slăbit nu mai puțin de 8 kilograme și jumătate în timpul cursei, în condițiile în care a alergat la temperaturi de 45 de grade!

iulian rotaru

Considerat unul dintre cele mai grele ultramaratoane din lume, The Track Namibia s-a desfăşurat pe distanța de 520 de kilometri, timp de zece zile, între 18 şi 27 mai.

„Foarte greu mi-a fost cu aclimatizarea, să suport căldura zilei, de 45 de grade Celsius. În cort se face efectul acesta de seră şi pierzi toate mineralele. Oricum aveam la mine săruri, aminoacizi izotonici, dar, cu toate acestea şi cu toate că aveam undeva între 5.500 şi 6.000 de kilocalorii pe zi, am intrat în cursă cu 62,5 kilograme şi am am ieşit cu 54. Uzură”, a spus Rotaru.

„Am fost binecuvântat să pot alerga la trei metri de familii de girafe, de zebre, de antilope, animale specifice. Am întâlnit pe traseu scorpioni negri, şerpi, dar, cu toate acestea, m-am întors acasă sănătos şi victorios, ca să zic aşa”, a adăugat sportivul din România.

Iulian Rotaru aleargă pentru copiii cu autism

Subofiţer la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Iulian aleargă pentru copiii cu autism.

Pompierul din Botoșani a participat până în prezent la zece ultramaratoane. A reușit să iasă pe primul loc de cinci ori, iar alte două curse le-a terminat pe poziţia a doua.

Sursa foto: Iulian Rotaru (Facebook)

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...