Hai la squash, că e de bine!

Squash, squash, squash: e de ajuns să intri o dată pe teren, şi apoi joci şi în somn!

squash - aerosquash

Squashul creează dependență”. Am auzit de câteva ori formula asta și nu am crezut-o până nu m-am apucat să joc. Și am simțit-o pe pielea mea. Am jucat o dată, de două ori și apoi am vrut să dau în fiecare zi în mingea mică și încăpățânată, care revine mereu și mereu înapoi din perete. Bineînțeles că nu am putut, dar aș fi intrat din nou pe teren imediat ce ieșeam, dacă fizicul m-ar fi ținut.

E vorba, prieteni, de o dependență pozitivă, bineînțeles. O dependență de sport, de mișcare, de competiție, de multe calorii arse într-o oră de joc (ne spune colegul Edi Tecșan pe SquashMania.ro că se duc între 400 și 1500 de calorii într-o sesiune de joc!). Și tot Edi zice, din diverse surse foarte credibile că squashul dezvoltă agilitatea, flexibilitatea, coordonarea, ajută la creșterea vitezei de reacție, solicită toate grupele musculare și, atenție băieți și fete, ajută la modelarea mușchilor fesieri. Dacă mersul pe jos face piciorul frumos, apoi squashul face fundul frumos! Deci, dragii mei, nu mai ezitați! Poftiți la squash!

Dar ce e și squashul ăsta care ne-a băgat în priză de nu mai putem ieși? Un sport nou în România, apărut în 1994 și care are propria federație abia din mai 2014! Dar squash-ul e “tătic” experimentat, unii i-ar putea spune chiar bunic: primele meciuri s-au jucat în 1830, la Școala Harow din Regatul Britanic, adică înaintea fotbalului cu reguli! Dacă vreți mai multe informații despre istoria acestui sport, luați de aici, de pe site-ul Federatiei Romane de Squash.

Vezi și:   Fetele și băieții merg la Mondialele de gimnastică

Vă spun din proprie experiență, squashul vă relaxează și elimină stresul care s-a cam adunat în organismul vostru. Dacă îl jucați dimineața, înainte de job, veți avea un tonus ridicat toată ziua și veți avea răspuns pentru toate răutățile șefului. Dacă veţi călca podeaua în picioare după serviciu (și după ce serviți, normal!), veți uita de problemele de cu zi și veți ajunge acasă tocmai bun de cicălit. De nevastă, de copii sau de soacră. Sau de toți la un loc.

Aici găsiți terenurile de squash din Romania si antrenorii licentiati

Aveți tot ce vă trebuie acum, așa că: Hai la squash, băieți și fete, dăm cu stresul de perete! Incepe Campionatul Companiilor!

Credit foto: SquashMania.ro, pagina de Facebook

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...