Gabriela Ruse este în semifinalele turneului Transylvania Open

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului Transylvania Open, găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o în „sferturi” pe Emiliana Arango (Columbia), scor cu 6-1, 0-6, 6-1.

gabriela ruse

Partida dintre Gabriela Ruse (25 de ani, 188 WTA) și Emiliana Arango (22 ani, 118 WTA) a fost decisă într-o oră și 45 de minute, după un categoric 6-1 pentru sportiva româncă în primul set și un 0-6 fără replică în setul secund.

În decisiv, Ruse a revenit fantastic, fiind tot timpul la conducere și reușind să încheie meciul cu un nou 6-1 fără drept de apel.

Astfel, împinsă de la spate de fanii prezenți pe BT Arena, românca a reuşit cel mai bun rezultat al său în acest an.

Gabriela Ruse – Rebeka Masarova, în semifinale la Transylvania Open

Beneficiara unui wild card, Gabriela Ruse şi-a asigurat în urma acestui succes un premiu de 11.275 de dolari şi 110 puncte WTA.

În penultimul act al competiției de la Cluj-Napoca, românca o va înfrunta pe Rebeka Masarova (Spania), care în sferturile de finală a trecut, scor 3-6, 7-6 (4), 6-3, de Ana Bogdan.

Turneu de categorie WTA 250, Transylvania Open este dotat cu premii totale de 259.303 dolari.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...