Florin Nini, Hagi din baschet la nivel de copii și juniori: „Am construit o bază sportivă, vreau să fac o sală, avem nevoie de facilități fiscale”

Florin Nini (53 de ani) este singurul antrenor român de baschet prezent cu o echipă feminină (CSM Târgoviște) în Euroliga feminină (Top 14 în 2012-213). În anul 2000, el a pus bazele singurei Academii de baschet din România, Phoenix Galați, care a ajuns să aibă echipe la toate nivelurile, de la copii, la juniori și la seniori.

Nini, fost baschetbalist și acum antrenor în Liga Națională la CSM Galați, s-a updatat continuu. 

După ce a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport Galați, cu dublă specializare – Educație Fizică și Sport și Management Sportiv -, a obținut FIBA Europe Coaching Certificate – FECC și a absolvt cursurile Sports Business Academty, singura academie de sport și business din sud-estul Europei acreditată la nivelul UE.

Săli puține, dotări minime

Cum supraviețuiește sportul în provincie?

Ca activitate, merge bine, se dezvoltă. În primul rând, datorită numărului de copii din ce în ce mai mare. Iar în al doilea rând, prin evenimentele pe care le organizăm, pentru că doar așa îi putem atrage la ora actuală, prin marketing, pe Facebook, peste tot. În momentul în care vezi evenimente, ești mult mai tentat să reacționezi. Dar suntem încă în urmă tare la infrastructura sportivă, ceea ce ne împiedică activitatea. Nu putem să realizăm volumul și nivelul de pregătire pentru performanță, dar nici cel de entertainment pentru celălalt tip de programe, pentru că nu avem săli, nici ca număr, nici ca dotări și spații. 

Păi autoritățile locale ce fac? 

Autoritățile locale au în proiect așa ceva, dar, în momentul în care vorbim, asta este realitatea. Există două săli mari care se construiesc în Galați, la două școli, dar ele sunt în curs de finalizare. 

Ar veni și sponsori mai mulți dacă ar fi o infrastructură mai bună?

Da. Eu cred în parteneriatul public privat. Cred că este un domeniu care nu funcționează, chiar dacă uneori se cosmetizează așa ceva. Eu vin și cu niște soluții, că așa toată lumea spune, nu-i aia, nu-i aia, nu-i aia, dar nimeni nu face ceva. Cred că la nivel legislativ ar trebui ca investitorul în sport să fie favorizat, încurajat, din punct de vedere al fiscalității, și apoi ar trebui ca și statul să ofere facilității pentru a putea accesa fonduri. Există PNRR, există fonduri europene, dar, legislativ, asociațiile sportive nu le pot activa. 

O sală de sport, o sală de teatru sau o anexă a unui spital

Concret?

Concret, eu vreau să-mi construiesc o sală. Dacă aș ști că statul român ar acorda un ajutor cluburilor sportive, asociațiilor, fundațiilr sportive care fac împrumuturi pentru dezvoltare baze sportive, să zicem jumătate din sumă, eu aș împrumuta cealaltă jumătate de la bănci. O bază unde vin copii zi de zi. Deci dacă statul român spune bun, acordăm facilitate de 200.000 de euro, eu mai împrumut încă 200.000, pentru că sunt conștient că nu pot să fac sală cu 200.000. Dar am nevoie și de o dobândă mică, să zicem de 2,5%, ca la pensionari. Eu vorbesc de sala mea de sport. Dar poate mâine face unul sală de teatru sau altul o anexă la un spital. Se pot crea niște facilități reale, nu povești. Altfel, sponsorizările apar doar dacă nimerești copilul unui magnat. Dragostea lui Șucu pentru Rapid de unde vine?

Nu aveți niște antrenori, niște conducători pe care îi știți, să mergeți la ANS, să vorbiți cu doamna Lipă, să-i spuneți ideile astea?

Eu am transmis. Nu sunt omul care participă la genul ăsta de evenimente. Atunci când sunt întrebat, vin cu soluții, cu idei, toată lumea este încântată, dar la capitolul pragmatism și aplicabilitate, rămânem repetenți.

Sportul, lăsat la coadă

Se blochează pe undeva…

Se blochează, exact. Ne convine, nu ne convine, sportul este lăsat la coadă. Sportul nu înseamnă doar să mărești cota de masă, care, apropo, nici aia nu e foarte ok, nu e reală, sau să dai indemnizații mai mari. Nu. Sportul înseamnă, în primul rând, investiții și prima este infrastructura. Un om are întotdeauna nevoie de o locuință. E valabil și pentru sport. Apoi, un sistem real, în care, cu adevărat, să creezi un fond din ce în ce mai mare de copii, care vin întâi la sport și, de acolo, având o bază mare de selecție, îți este mult mai ușor să faci o triere pentru sporturile de performanță. Dar astea sunt doar lucruri declarate, toată lumea își aduce aminte din când în când, iar realitatea crudă a ultimilor 10-15 ani este că facem doar retușuri. Sigur, au apărut câteva stadioane, au apărut câteva săli, dar haideți să nu începem să ne bucurăm de normalitate. Nu ne bucurăm doar când participă România. Noi ne bucurăm și deschidem televizoarele doar când câștigă România.

Păi Bucureștiul nu are o sală polivalentă modernă de atâți ani…

Da, infrastructura este o problemă generală. Eu vorbesc la mine aici, dar e o problemă generală. Dacă luăm bazinele de înot sau patinoarele. E foarte greu să dezvolți. Există posibilitatea de a te dezvolta, de a crește, numai că, fără infrastructură, este greu să dezvolți un proiect. 

Aveți o Academie de baschet. Cum se acopără cheltuiele? Faceți profit? Cum se întâmplă? 

Teren sintetic făcut cu forțe proprii

Nu, nu, nu. E greu cu cheltuiele. Ca să mai punem o liniuță la discuția anterioară, eu deja am făcut un pas înainte ceea ce privește investiția în sport, în sensul că ne-am făcut o bază în aer liber, ne-am făcut teren sintetic la academie, pe care despășurăm antrenamentele, pentru că sunt mari probleme la școli, cu accesibilitatea și cu posibilitatea de a face antrenamente în fiecare zi. Pentru că performanță poți obține doar antrenând-te în fiecare zi.

Pe și cum ați făcut-o? 

Cu sponsorizări. Am căutat sponsori, m-am dus la autorități, am închiriat un teren pe bază de contract, plătesc chirie lunar. M-am dat peste cap, prin sponsorizări, prin tot felul de mici proiecte, care m-au ajutat să adunăm acești bani și să ne construim o bază frumoasă, acolo unde toată vara asta am făcut trei campionate de „3 la 3”. Și, bineînțeles, unde am organizat și campusul de pregtire, unul din proiectele noastre mari. 

Piramida completă la Academie

La Academie totuși nu cred că mergeți în pierdere, nu?

Nu, nu, nu. Nu pot să spun că mergem în pierdere. Eu vreau să am un volum cât mai mare de copii pentru a selecta pentru performanță. Academia noastră, și ce a însemnat înainte clubul Phoenix, a produs performanță, nu neapărat doar rezultate la nivel de juniori, ci și jucători pentru echipele naționale de juniori și echipele naționale de seniori, precum și promovarea mulțor jucători în Liga Națională și Liga a 2-a. Deci, într-adevăr, nu pot să spun că mergem pe pierdere, însă nu am gândit să facem un business real, să îți calculezi un procent prin care, indiferent de situație, să ai profit. Ne-am gândit la un calcul din care să avem un anumit procent pentru chirii, apoi pentru antrenori, materiale sportive, susținerea activității, participarea în campionate.

Vin niște bani și de la autoritățile locale?

Desigur că primesc și de la primărie, pe baza proiectelor de finanțare, o parte din buget, cu care pot să acopăr cheltuiele de cazare, pentru că altfel, într-adevăr, ar fi o problemă. Sponsorii nu prea se mai găsesc. A doua problemă o reprezintă legislația. Noi am dezvoltat de la an la an câte o categorie, așa fel încât avem acum piramida completă. Respectiv Liga 1, echivalentul ligii secunde, în colaborare cu CSU Galați, U18, U16, 15, 14, 13, 12, 11, 10.

Aveți pentru fiecare an…

Da, da, da. Pentru că ne dezvoltăm copiii, creștem copiii, avem preocuparea de a aduce din spate și de a construi tot timpul, de a forma echipe, am ajuns să avem piramida completă. Asta înseamnă număr mai mare de antrenori, număr mai mare de antrenamente, număr mai mare de săli și așa mai departe. 

Sunteți un fel de Hagi cu academia lui.

Așa am fost din 2000 până în 2024. Dacă aveam banii lui Hagi, aveam demult și sală, și credeți-mă că nu ne stătea nimeni în cale. Cu un buget de 23 de miliarde, în bani vechi, bineînțeles, eu am reușit să construiesc piramida atât pe feminin, cât și pe masculin. E unicul proiect de acest gen din baschetul românesc. Liga Națională masculin și feminin, Liga a doua masculin și feminin, și de la 18 până jos am făcut acest grup. A trebuit să închidem, fiindcă ne-am făcut prieteni. Dar proiectul există… 

Sportul, alternativă la viciile actuale

Prieteni în ghilimele?

Da, da, da. Și este deocamdată unicul proiect din bascheul românesc. A fost o dorință de-ale mele ca să arătăm că se poate să dezvoltăm, cu o strategie și cu un management bun, pe toate palierele. Clubul nu înseamnă doar un teritoriu sau un palmares, este și o chestiune de ambiție, de finalitate profesională. Important este că, atunci când ai așa ceva în acea comunitate, ești cu adevărat o alternativă la viciile actuale. Pentru că e ușor să spui nu drogurilor, nu alcoolului, nu tabletelor, dar în momentul în care tu nu oferi niște opțiuni reale, toate sunt doar niște machete publicitare care își pierd valoarea în următoarele trei secunde. 

Ce trebuie făcut?

Terenuri puse la dispoziție gratuit de comunitate, săli unde să te duci cu copilul în funcție de nivelul lui, să se poată juca sau să facă sport de timp liber, sau cei cu talent să poată să facă performanță. Iar aici avem exemplul țărilor din Europa, care au dezvoltat proiecte de genul ăsta, iar rata de violență, alcool, droguri a scăzut. Adică există alternativă atunci când copilul iese din bloc. Eu mi-aduc aminte că ieșeam în fața blocului și aveam în stânga terenul de fotbal, iar în față un maidan pe care jucam ăștia mici, că pe ăla de fotbal nu aveam loc de cei mari. Dar aveam ce să fac. Sau mă duceam în spate și jucam la perete cu mingea. Ori acum, copilul iese, dacă are noroc să aibă parcare în fața blocului, se joacă printre mașini sau, dacă nu, la colțul blocului îl așteaptă o gașcă, iar la celălalt colț – o altă gașcă. Deci alternative mult mai puține.

„Nu cedezi și mergi tot timpul până la capăt”

Păi ajungem tot acolo, la autoritățile care trebuie să facă ceva… 

Da, da, da. Ne folosim de sălile pe care le avem, dar nu sunt la niște standarde corespunzătoare. Toate au caloriferele foarte aproape de teren, au tot felul de accesorii și pentru volei, și pentru alte sporturi. Sunt situații destul de grele, dar, în sport, există o regulă: „Nu cedezi și mergi tot timpul până la capăt”. Pentru că, dacă ne lăsăm copleșiți de „aia nu, aia nu, aia nu”, ori nu mai facem, ori facem mult mai puțin. 

În afară de infrastructură, care ar fi cele mai mari probleme cu care vă confruntați ca antrenor, la CSM Galați, dar și la Academie? 

La nivelul clubului sportiv municipal, avem o constanță financiară. Întotdeauna am fost în ultimele trei bugete din Ligă, dar, ca rezultate, nu ne-am clasat niciodată pe ultimele trei locuri. Am fost tot timpul aproape de jumătatea clasamentului. Lucrurile bune sunt cele care țin de continuitate, de liniștea și siguranța financiară. Sigur că dorim dotări mai bune, iar la condițiile de recuperare, de refacere, la partea medicală, mai pot fi aduse îmbunătățiri. Sigur că ne-am dori, prin aducerea de către managementul clubului a unor sponsori, să avem un buget prin care să putem aborda locuri mult mai avansate în clasament. Însă impactul baschetului a crescut, Clubul Sportiv Municipal este cel care coagulează la nivel macro jucătorii din Galați, atât în baschet, cât și în alte discipline. Continuitatea ne dă posibilitatea, în funcție de ce îți dorești, să te poți dezvolta.

Sports Business Academy, un concept extrem de adaptat

Ați fost la cursurile Sports Business Academy. Cum v-au ajutat în derularea proiectului Academiei?

Am aflat multe lucruri noi. Acolo nu am întâlnit doar teoreticieni, ci oameni care au avut o carieră sportivă de succes, care îți prezintă niște lucruri reale, ce te pot ajuta. Acesta este unul din punctele forte ale Sports Business Academy. Dacă tu ai un plan managerial, îl poți îmbunătăți, îl poți ajusta sau, dacă ești la început, au fost teme interesante care te pot ajuta să gândești cum și de unde să pleci și care ar fi pașii pentru a reuși. Deci, indiscutabil, mie mi-a plăcut, îl consider un concept extrem de adaptat. Noi avem nevoie în ziua de azi, datorită schimbărilor prea peste de structură, de informații reale, care te ajută să reușești. Atunci când găsești sfaturi utile și practice și adaptate, acetea te ajută și îți dau soluția. 

SBA e la ediția a 10-a. Vă mai amintiți ce făceați acum 10 ani, unde erați implicat? 

În 2013 am terminat contractul cu Târgoviște, unde ne-am calificat în Euroliga Feminină, în top 14. E cel mai bun rezultat al unei echipe feminine de baschet. 

Și al unui antrenor român, nu?

Singurul antrenor român. Participă Constanța acum în calificări. După aceea am plecat la Târgu Jiu, acolo unde am dus echipa în play-off și am ajutat la obținerea primului trofeu din vitrina clubului. Eram într-un moment de dezvoltare a clubului, eram în drum de promovare cu echipa de fete. În 2014 am început campionatul, iar în 2015 am promovat în Liga Națională. Aveam deja atunci în jur de 8-9 titluri cu Academia. Aveam jucători în liga națională: Iulian Orbeanu, Adrian Guțoaia, Ciprian Mihai, Ciprian Țelinoiu, Andrei Petică. Toți cei pe care i-am menționat sunt copii crescuți de noi, de la vârstele de 8, 9, 10, 11 ani, fiecare la ce vârstă s-a apucat.

Fotbalul creează emulație

La fotbal vă uitați? Mergeți la meciuri Oțelului? 

Merg atunci când am timp, pentru că, pe undeva, avem multe lucruri în comun. Ne chinuim cu bugete mici să facem lucruri mari, pentru că nu doar obținerea unor rezultate ne ține pe linia de plutire, ci emulația care o creează reușita în comunitate. Fotbalul creează o emulație în ceea ce privește copiii și în ceea ce privește spectacolul sportiv. Cultura sportivă nu poate fi dezvoltată doar pe Facebook, trebuie să participi la evenimente, acolo unde prin modul de organizare îi facem pe oameni să înțeleagă că sunt parte integrantă în dezvoltarea procesului.

E nevoie de contact direct.

Sportul este un domeniu al gestionării emoțiilor. De multe ori, ambițiile apar pe fondul unor descărcări emoționale, care pot fi pentru unii motorul sau scânteia care să-i propulseze. Sportivul muncește pentru partea materială, pentru că este o meserie ca oricare alta, dar fără partea psihologică și emoțională este greu la ora actuală să realizezi ceva. Este și un studiu pe fondul ăsta. În general, motivațiile intrinseci sunt mai puternice și au un impact mai mare decât cele extrinseci. 

Motivația emoțională, mai puterică decât cea materială!

Ce studiu?

S-a făcut un studiu în care unei echipe i s-a promis o primă consistentă dacă va câștiga un meci, iar altă echipă a fost motivată emoțional, în sensul să le arate familiilor, prietenilor, antrenorilor că munca lor nu a fost în zadar și că pot să urce la un nivel superior. S-a constatat că a doua variată a fost mult mai motivantă și a determinat echipa să aibă evoluții mai bune. 

E surprinzător, pentru că acum banul contează…

Da, contează banul, așa este, dar sunt mai multe exemple de echipe cu bani care nu scot rezultatele scontate, mă refer la fotbal. Iar la fotbal, Oțelul se încadrează în partea a doua motivațională. Dorinel nu le promite jucătorilor sume mari, dar le cere implicare totală, profesionalism. Și atunci, motivația intrinsecă a jucătorilor este mult mai importantă. Sunt cluburi care au bugete mult mai mari și se află în partea a doua clasamentului. Chiar azi citeam de Rapid că e în pericol să nu intre în locurile 1-6. Sau Farul… Nu cred că putem compara vreodată bugetele celor două echipe. An de an au fost echipe care au venit din spate, cu bugete mai mici, dar cu o motivație interioară mult mai puternică.

24 de ani de Academie!

Un sfat pentru cineva care vrea să-și deschidă o Academie sportivă?

Pe 4 octombrie am plinit 24 de ani de la înființarea clubului Phoenix Galați. Prima oară a fost Phoenix, iar apoi am înființat Academia. Eu am fost cel care a înființat-o în 2000, pe 4 octombrie. Sigur că legislația de atunci nu îmi permitea să deschid academia, că așa era legislația în 2000, era pe bază de asociație cu activități sportive corporale. Primul antrenament al academiei, chiar dacă ne intitulam atunci Phoenix, a avut loc pe 4 octombrie 2000. Deci putem să ne bucurăm că am sărbătorit 24 de ani.

Revenind la întrebare…

Sfatul meu este următorul: dacă o deschide doar pentru a căuta în ea o sursă de venit, mai bine nu o face. Pentru că nu-i va oferi satisfacția personală pe care o caută. Dacă dorește să dezvolte o academie care să corespundă unui anumit palier, pentru că e dificil în ziua de azi să mergi pe toate palierele, respectiv inițiere, formare, performanță, grupe de juniori, formarea jucătorilor, implementarea unei echipe, fie de liga a doua, fie de liga întâi, trebuie să aducă oameni valoroși în jurul lui și să dezvolte o anumită performanță pe un anumit palier în pregătirea sportivilor.