Cupa Africii pe Naţiuni 2017, spectacolul „Continentului Negru”

Între 14 ianuarie şi 5 februarie va avea loc, în Gabon, a 31-a ediţie a Cupei Africii pe Naţiuni. Competiţia se întoarce în ţara din centrul Africii, după ce aceasta a organizat în 2012 turneul final alături de Guineea Ecuatorială.

În primă fază, Libia ar fi trebuit să fie gazdă a turneului, însă a renunţat din cauza situaţiei instabile din ţară.

Grupa A

Gabon. Echipa antrenată de Jose Antonio Camacho speră să facă o figură frumoasă, mai ales că joacă în faţa propriilor spectatori.

Marea problemă a gabonezilor este că toţi se bazează pe Pierre-Emerick Aubameyang (foto, nr. 9), iar antrenorul spaniol nu are experienţă în Africa, acesta fiind adus la începutul lunii decembrie 2016, după ce Jorge Costa, fost antrenor al CFR-ului, a fost demis.

Gabonul este la a şaptea prezenţă la un turneu final, cea mai bună performanţă fiind atingerea sferturilor de finală în 1996 şi 2012.

Burkina Faso. Golul calificării la acest turneu final a venit abia în al 9-lea minut al prelungirilor din meciul cu Botswana, ceea ce a adus un nou val de suspiciuni la adresa arbitrilor din Africa.

Paulo Duarte, antrenorul echipei, este la al doilea mandat pe banca burkinezilor, după cel din perioada 2008-2012.

Burkina Faso a bifat unsprezece prezenţe la Cupa Africii pe Naţiuni, iar în 2013 a ajuns până în finala competiţiei, unde a fost învinsă de Nigeria.

Camerun. Au trecut 15 ani de la ultimul trofeu continental câştigat de „Leii neîmblânziţi”, camerunezii disputând în această perioadă doar o finală, în 2008, când au fost învinşi de egipteni.

Prestaţia dezamăgitoare de la Campionatul Mondial din 2014 îi face pe suporterii camerunezi sa fie sceptici, ei privind cu neîncredere numirea lui Hugo Broos ca antrenor al echipei.

Camerun a câştigat de patru ori Cupa Africii pe Naţiuni, în 1984, 1988, 2000 şi 2002.

Guineea-Bissau. Este la debutul ei în această competiţie, în calificări trecând de Congo, Zambia şi Kenya, echipe mult mai bine cotate.

Majoritatea fotbaliştilor convocaţi de Baciro Cande joacă în Portugalia. Judilson Mamadu Tuncara „Pele” Gomes este cel mai valoros jucător din lot, fiind evaluat la 3,5 milioane de euro, însă mai mereu a fost împrumutat, cu toate că a ajuns de-a lungul timpului la AC Milan şi Benfica.

Problemele financiare ale federaţiei au făcut ca Guineea-Bissau să nu joace nici un meci amical înaintea turneului final.

Grupa B

Algeria. La prima vedere, este una dintre favoritele la câștigarea trofeul, însă ultimele rezultate sunt îngrijorătoare, mai ales că şansele algerienilor de a merge la Campionatul Mondial din 2018 sunt destul de mici.

Georges Leekens este la al doilea mandat pe banca tehnică a naţionalei Algeriei, el antrenând aici şi în 2003. Belgianul este al patrulea antrenor care s-a ocupat de echipă în 2016, predecesorii săi fiind Christian Gourcuff, Milovan Rajevac şi Nabil Neghiz.

Toți ochii vor fi aţintiţi pe Soudani, Slimani sau Mahrez, trei dintre vedetele algerienilor care pot aduce al doilea trofeu continental, după cel câştigat în 1990.

Tunisia. Este la a 12-a participare consecutivă, dintr-un total de optsprezece, în tot acest timp câştigand trofeul o singură dată, în 2004, atunci când au şi organizat turneul final.

Henryk Kasperczak, selecţionerul tunisienilor, este un bun cunoscător al fotbalului african, acesta antrenând de-a lungul timpului Coasta de Fildeş, Tunisia, Maroc, Mali şi Senegal.

Wahbi Khazri, legitimat la Sunderland, este unul dintre fotbaliştii-cheie ai echipei, acesta fiind jucătorul cu cele mai multe goluri marcate (10) din actualul lot.

Senegal. Chiar dacă la ultimele trei prezenţe la Cupa Africii pe Naţiuni a dezamăgit, suporterii naţionalei Senegalului speră la un succes la această ediţie. În calificări nu au avut probleme, câştigand toate cele şase meciuri, chiar dacă aceste victorii au venit în faţa unor adversari modeşti.

Toate speranţele senegalezilor sunt puse în Sadio Mane (foto), cel mai scump fotbalist african din istorie, Liverpool plătind 34 de milioane de lire, în vară, pentru a-l aduce de la Southampton.

Cea mai bună performanţă a Senegalului a venit în 2002, când a pierdut, la lovituri de departajare, finala împotriva Camerunului.

Zimbabwe. Problemele financiare şi-au spus cuvântul în ultimii ani, echipa naţională din Zimbabwe nefiind acceptată să participe în calificările pentru Campionatul Mondial din 2018 din cauza unor datorii neplătite către Jose Claudinei, antrenorul echipei în 2008.

Federaţia de la Harare nu permite ca jucătorii cu dublă cetăţenie să joace pentru echipa naţională, astfel că aria de selecţie este una restrânsă.

Deși condiţiile nu sunt dintre cele mai bune, Zimbabwe a reuşit la sfârşitul lui decembrie să termine la egalitate, 0-0, într-un meci amical jucat contra naţionalei din Coasta de Fildeş.

Grupa C

Coasta de Fildeş. Echipa condusă de Michel Dussuyer este campioana en-titre a Africii, câştigand trofeul, pentru a doua oară în istorie, în 2015.

Chiar dacă nu se vor putea baza pe Yaya Toure, retras de la echipa naţională, sau pe Gervinho, accidentat, ivorienii au totuşi un lot puternic la această ediţie, printre fotbaliştii selecţionaţi regăsindu-se si Wilfried Kanon, fost jucător al Gloriei Bistriţa şi al Coronei Braşov, actualmente legitimat la ADO Den Haag.

Toţi ochii vor fi aţintiţi spre Eric Bailly, Serge Aurier, Wilfried Bony sau Wilfried Zaha, acesta din urmă primind acceptul de a juca pentru ivorieni, chiar dacă debutase în naţionala Angliei, dar fără să bifeze vreun meci oficial pentru englezi.

Republica Democrată Congo. Congolezii au terminat pe locul 3 la precedenta ediţie, iar aşteptările sunt destul de mari, mai ales că Florent Ibenge este la cârma echipei din 2014, el fiind în acelaşi timp şi antrenorul lui Vita Club.

Competiţia internă a fost suspendată pe termen nedefinit în decembrie 2016, însă acest lucru nu ii va afecta pe congolezi, cei mai mulţi dintre fotbaliştii selecţionaţi jucând în Europa.

Vedetele sunt Neeskens Kebano, Cedric Bakambu și Dieumerci Mbokani.

Maroc. O singură dată au câştigat Cupa Africii pe Naţiuni, în 1976, antrenor fiind Virgil Mărdărescu, românul care a condus în trecut echipe precum „U” Cluj, FC Argeş, Farul sau Poli Iaşi.

În februarie 2015, după ce marocanii au refuzat să mai organizeze turneul final din cauza epidemiei de Ebola, Confederaţia Africană a luat decizia să-i interzică naţionalei Marocului să mai participe la ediţiile din 2017 şi 2019. Federaţia din Rabat a făcut apel la TAS şi a avut câştig de cauză.

Echipa este antrenată, din februarie 2016, de Herve Renard, de două ori câştigător al trofeului continental, în 2012 cu naţionala Zambiei şi in 2015 cu naţionala Coastei de Fildeş.

Togo. A prins in extremis turneul final, fiind una dintre cele două echipe care s-au calificat de pe locul secund. Reuşita se datorează în mare parte antrenorului Claude Le Roy, adus în locul lui Tom Saintfiet, într-un moment în care calificarea era departe.

Emmanuel Adebayor (foto) face parte din lot, chiar dacă este fără contract încă din vara lui 2016, când i-a expirat înțelegerea cu Crystal Palace.

La ediţia din 2010, naţionala din Togo s-a retras din competiţie după ce autocarul echipei a fost atacat şi trei persoane au murit.

Actualul căpitan al echipei este Serge Akakpo, fost jucător al Vasluiului în sezonul 2009-2010.

Grupa D

Ghana. A câştigat de patru ori Cupa Africii pe Naţiuni, însă chiar dacă în ultimii ani a avut o generaţie valoroasă, naţionala din Ghana nu a mai triumfat din 1982.

Echipa este condusă de Avram Grant, acesta ducând-o până în finală la precedenta ediţie.

Asamoah Gyan, Andre Ayew sau Emmanuel Agyemang-Badu sunt în lot, iar Ghana este văzută ca una dintre favorite.

Egipt. A triumfat de şapte ori în competiţia continentală, record pentru Cupa Africii pe Naţiuni, însă „faraonii” au ratat calificarea la ultimele trei ediţii.

Situaţia fotbalului egiptean nu este una bună, mai ales după dezastrul de pe stadionul din Port Said, de acum cinci ani.

Din martie 2015, naţionala este condusă de Hector Cuper, un antrenor care de-a lungul carierei a trecut pe la Valencia, Inter, Parma sau Racing Santander.

Vedeta lotului este Mohamed Salah, în timp ce căpitanul echipei este Essam El Hadary, care, la 43 de ani, va deveni cel mai bătrân fotbalist care va juca la Cupa Africii pe Naţiuni.

Mali. La ultima ediţie a avut ghinionul să rateze calificarea în sferturi, după o tragere la sorţi câştigată de Guineea, cele două aflându-se la egalitate de puncte şi de golaveraj!

Alain Giresse este la al doilea mandat pe banca echipei, la precedentul ducându-i pe “Vulturi” până în finala mică a Cupei Africii pe Naţiuni.

Unul dintre jucătorii importanți ai echipei este Adama Traore, care a fost desemnat ca cel mai bun fotbalist al Campionatului Mondial de tineret din 2015.

Uganda. S-a calificat după o pauză de 39 de ani, la ediţia din 1978 fiind învinsă în finală de Ghana.

În ultimii ani, Uganda a fost mereu aproape de Cupa Africii pe Naţiuni, dar de fiecare dată a ratat calificarea la mustaţă. Din cei 23 de fotbalişti selecţionaţi de Milutin Sredojevic, doar trei joacă în Europa, restul venind în proporţie mare din campionate slabe precum cel al Vietnamului, Libanului sau Tanzaniei.

Chiar dacă au intrat în cantonament de la mijlocul lunii decembrie, ugandezii au mici şanse să treacă de faza grupelor. Informatii suplimentare pe site-ul oficial.