Ce ușor este să tragi în Cristina Neagu… Doar ea e de vină?

Ce ușor este să tragi în Cristina Neagu… Nu a fost ea cea mai bună handbalistă din lume, nu a fost comparată cu Messi, nu ia un sac de bani?

Nu are voie să spună nimic, cu asta ne ocupăm noi, cei care le știm pe toate. Ne punem desagii speranțelor noastre în spinarea ei, iar fata trebuie să le care pe tot traseul unui turneu final.

Mai este și infatuată, auzi tu, să își critice colegele? Păi să tacă din gură și să marcheze 25 de goluri pe meci, să joace de una singură, să stea și în poartă și în atac în același timp, că doar este Cristina Neagu…

Să zică mersi că Providența a inzestrat-o cu un talent imens, să joace într-un picior dacă și-l rupe pe celălalt și să ne aducă bucuria unui titlu continental. Ne pregătim, înainte de fiecare turneu final, de un trofeu sau măcar de o finală, iar ea ne face să plângem.

Este ușor să tragi în Cristina Neagu…

Foarte ușor…

Nu contează că ea câștigă într-un an cât câștigă într-o săptămînă starul de la Barcelona, cu care tot este comparată.

Ce ușor e să faci minuni!

Că nu poate face minuni de una singură.

Că a suferit accidentări, că a fost bolnavă, că a trebuit să se refacă.

Nu contează că la lotul național sunt jucătoare care consideră participarea la un turneu final drept apogeul carierei.

Sau că antrenorul de pe margine știe să spună doar „haide”, „pe ele”, „se poate”.

Ori că antrenorul de la ultimul Campionat Mondial știa doar să atace cu poarta noastră goală.

Nu contează că Neagu are totuși o vârstă…

Că este Om. Talentat, foarte talentat, extrem de talentat, dar Om, nu Dumnezeu.

Că banii câștigați sunt meritați până la ultima centimă.

Că poate nu a văzut un club de noapte pe interior, că nu s-a plimbat cu iubitul prin parc, că nu a stat în bucătărie să facă niște plăcintă, că nu s-a culcat noaptea fără să se trezească dimineața devreme.

Ce ușor este să tragi în Cristina Neagu, nu-i așa?