Nevoia de psiholog sportiv în sportul românesc

După 15 ani de experienţă în domeniul sportului de performanţă, îndrăznesc să  afirm că vremurile prezente reclamă mai mult ca niciodată prezenţa unor specialişti în domeniul psihologiei sportului.

Nevoia de psiholog în sportul românesc este tot mai acută, în contextul în care performanţele sportivilor români nu reflectă resursele acestora sau nivelul aşteptărilor celor implicaţi în sportul de performanţă.

Marco van Basten (foto) declara în 2004, în calitate de selecţioner al Olandei, că „în contextul actual, dintre două echipe cu valori sensibil egale, va câştiga întotdeauna cea care stă mai bine din punct de vedere mental„.

De atunci, au trecut mai bine de 10 ani, timp în care în sportul românesc lucrurile mai mult au stagnat, din punct de vedere al implicării unor specialişti în planul dezvoltării mentale a sportivilor, fapt ce se reflectă şi la nivel de rezultate, atât în plan individual, cât şi la nivelul sporturilor de echipă.

Cu mici excepţii, rezultatele actuale ale echipelor sau ale sportivilor români sunt mult sub ceea ce s-ar putea obţine dacă am şti să exploatăm resursele mentale, atât de necesare într-o competiţie sportivă.

Psihologul, privit ca o bizarerie

Psihologul în sportul românesc este privit de cele mai multe ori ca o bizarerie sau ca un capriciu, din cauza lipsei de educaţie sportivă a multora dintre cei care sunt implicaţi în sportul de performanţă. De asemenea, de multe ori asistăm la confuzia frecventă dintre psiholog şi psihiatru. În consecinţă, mulţi devin reticenţi la ideea cooptării unui psiholog în stafful tehnic. Psihologul trebuie privit ca un specialist ce are rolul de a compensa şi completa cunoştinţele antrenorilor din domeniul psihologiei sportului.

La noi, performanța sportivă suferă nu pentru că nu am avea sportivi talentați, ci din cauza lipsei tehnicilor și metodelor adecvate de exploatare a resurselor sportivilor.

Dacă ne-am raporta strict la fotbal, am constata faptul că, la nivelul campionatelor puternice din vest, precum cel al Olandei, Gremaniei, Franței, Angliei, Spaniei sau Italiei, psihologul este prezent în viața jucătorului încă de la vârsta junioratului. În această etapă, jucătorul își însușește primele deprinderi de bază în vederea atingerii performanțelor.  Atunci când acesta face trecerea la nivel de seniori vine cu un bagaj de cunoștințe și abilități bine consolidate pentru a reuși. La fel stau lucrurile și la nivelul echipelor naționale cu tradiție și performanță in fotbal.

Comparativ cu exemplele mai sus menționate, în Romania sunt încă antrenori și jucători care nu cunosc specificul activității unui psiholog în cadrul unui club sportiv.

În România, din nefericire, cooptarea psihologului sportiv în staff-ul tehnic se face, de obicei, în condiții de criză, ca o ultimă soluție în vederea redresării situației. Sub pretextul unui „blocaj mental”, oamenii de sport decid că e cazul să încerce și cu psihologul, doar-doar o ieși ceva – abordare total greșită.

Psihologul trebuie sa fie o piesă dintr-un sistem sănătos, o componentă de bază în vederea obținerii performanțelor. Ținând cont de contextul în care se află sportul românesc în ultimii douazeci de ani, prezența unui psiholog sportiv în cadul unei echipe ar trebui să fie justificată de nevoia de a clădi ceva durabil, nu de a depăși obstacole de moment sau situații de criză.

Psihologul ar trebui chemat în sensul dezvoltării potențialului sportiv și nu precum preotul la capul unui muribund, atunci când ne confruntăm cu situații de impas major, ulterior abandonând colaboararea cu acesta. Acest lucru se întâmplă pentru că, din nefericire, cei mai  mulți antrenori duc o luptă de supraviețuire în sistem și nu una orientată spre atingerea performanțelor reale sau a satisfacerii interesului celor care întrețin sportul în sine, respectiv publicul și sportivii. Ar trebui ca în fotbal să se aplice aceleasi criterii de instruire si evaluare a performanței ca in orice alt domeniu concurențial.

Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc