Cauzele eșeculului fotbalistului român în străinătate (II)

Încercăm să descifrăm și în episodul de azi, din punct de vedere psihologic, cauzele eșecului fotbalistului român în străinătate.

În prima parte, am enumerat jucătorii români care nu s-au adaptat în campionatele străine, unii revenind rapid în campionatul nostru, și am invocat mentalitatea precară și vocația eșecului. Vorbim astăzi despre lipsa educației sportive și despre lipsa unor repere pozitive.

Lipsa educației sportive

Deși pare paradoxal, tot mai mulți sportivi români nu manifestă un nivel corespunzător de preocupare pentru cariera lor. Ei nu se îngrijesc de imaginea lor, acționează imprudent, în sensul mediatizării și implicării în scandaluri, escapade nocturne și derapaje extrasportive.

De asemenea, când vine vorba de interesul acestora pentru competiții, meciuri, rezultate, statistici, constatăm cu surprindere că, în loc să se preocupe de ceea ce îi poate ajuta să își construiască o carieră de excepție, aleg să își piardă timpul implicându-se în activități prin care practic se autosabotează.

Un fotbalist care nu urmărește meciuri este precum un actor căruia nu îi place să citească roluri, precum un taximetrist care urăște șofatul sau precum un medic care nu se preocupă de pacienții săi.

Sportivul român trebuie să înțeleagă că, pentru a ajunge sus și pentru a te menține acolo, este nevoie de un efort susținut, permanent, de pasiune, interes și sacrificiu. Doar aceste valori fac diferența între performeri și talente compromise în mediocritate. Fotbalistul român trebuie să devină conștient de faptul că infatuarea, automulțumirea, delăsarea sau indignarea sunt cele mai mari obstacole în calea reușitei.

Lipsa unor repere pozitive

De cele mai multe ori, mentalitatea păguboasă a fotbalistului român este consecința imitării unor modele negative. Învață și preiau foarte ușor scenarii negative, adoptă ușor comportamente contraproductive și nu fac diferența între ceea ce le poate fi de folos în viață și ceea ce le dăunează.

De multe ori, toate aceste comportamente care duc spre eșec sunt preluate de la antrenorii sau mentorii care se ocupă de formarea profesională a fotbalistului. Trasul de timp, mimarea jocului, automulțumirea, simulările din timpul meciurilor sunt de cele multe ori rezultatul îndrumărilor unor antrenori care se mulțumesc cu puțin, care duc o luptă de supraviețuire într-un sistem ce și-a arătat limitele ori de câte ori ne-am fi dorit să și le depășească.

Cum să aștepți de la un sportiv să fie ambițios, preocupat de ceea ce face, dornic de autodepășire, când, de multe ori, încă de la vârsta crudă a junioratului, este martorul unor comportamente falimentare?! Dacă vrem să schimbăm mentalitatea jucătorilor, trebuie să începem prin a schimba mentalitatea antrenorilor.

Dacă privim către lumea bună a fotbalului, vom constata că și în cazul antrenorilor români situația este similară cu cea a fotbaliștilor: nu mai au căutare, nu mai reprezintă garantul succesului, din aceleași motive pentru care generații întregi de sportivi talentați eșuează fără a întoarce fotbalului ceea ce fotbalul le-a oferit!

Psiholog sportiv, Andreas Hniatuc

Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu