Campionatul European feminin de handbal, cel mai așteptat moment al anului 2018 în această disciplină, este gata de start. Pe 29 noiembrie, la Nancy, se va disputa meciul de debut, Franța – Rusia, în Grupa B, dar atenția românilor este îndreptată spre Brest, unde va evolua naționala noastră.

Într-o grupă cu Norvegia, Germania și Cehia, tricolorele anunță niște meciuri pasionante în luna decembrie. Ambițiile sunt mari, așteptările pe măsură, așa cum au fost de fiecare dată la sfârșit de an în ultimii 13 ani.
MIZĂ
Campionatul European din acest an se desfășoară cu 16 echipe, aceleași care au participat și la ediția precedentă. Doar că acesta este mai important, având în vedere că reprezintă criteriu de calificare pentru Jocurile Olimpice din 2020.
Timp de doi ani, echipele naționale au avut timp să-și construiască loturile, iar acum trebuie să arate cât de bine au lucrat sau ce mai trebuie să pună la punct pentru a fi prezente la marele bal din Tokyo.
Campioana Europei se califică direct la Jocurile Olimpoice, în timp ce locurile 2-3 își asigură, în principiu, locurile la turneele preolimpice. De asemenea, o clasare bună în Franța ar garanta, teoretic, un adversar accesibil în barajul de calificare pentru Campionatul Mondial, de unde pleacă spre Tokyo alte șapte naționale, una direct și șase la turneele de calificare.
ECHIPĂ
România se prezintă la Europene cu o echipă destul de experimentată și un staff tehnic competent. Dincolo de performanțele în Liga Campionilor (patru trofee în ultimii 6 ani), Ambros Martin a avut timp să se familiarizeze și cu handbalul românesc. El are deja doi ani de mandat în spate, dar și două turnee finale.
Pentru Campionatul European, selecționerul Romaniei a decis să convoace 11 fete care au jucat și în Suedia 2016, unde România a terminat pe locul 5. Media de vârstă este optimă pentru marea performanță, în jur de 27 de ani, iar atmosfera din sânul echipei și tonusul s-au văzut foarte bine în aceste zile de pregătire.
VEDETĂ
Indiscutabil, Cristina Neagu este piesa de rezistență a României, jucătoarea care dă culoare și propulsează echipa mai mult în centrul atenției. Ea va evolua la al 6-lea Campionat European, o performanță cu care se mai laudă doar Aurelia Brădeanu.

După ce în 2010 a fost golgheterul turneului din Danemarca, iar la alte ediții a fost printre cele mai bune marcatoare, Cristina are șansa de a deveni jucătoarea din Europa cu cele mai multe goluri în istoria întrecerii. Ea ar mai avea nevoie de 12 goluri pentru a egala recordul absolut deținut de unguroaica Agnes Farkas.
Dincolo de aceste cifre impresionante, Cristina Neagu reprezintă un garant pentru echipa națională, că va fi acolo la bătaie, indiferent cum se va termina Campionatul European.
OBIECTIV
România pleacă joi la turneu final cu obiectivul declarat de a se clasa pe locurile 1-6. Evident, toată lumea se gândește mai mult, adică să fie depășit măcar rezultatul din 2016. Asta ar însemna o calificare în semifinale. Dar Federația nu a pus presiune, iar Ambros Martin (foto) a anunțat că echipa este în stare de orice.

„Este un obiectiv foarte greu de realizat, având în vedere că la Campionatul European nu întâlneşti niciodată un adversar uşor, în sensul de a te folosi de o zi cu un adversar mai slab pentru a te odihni în vederea altui meci. Mai mult decât atât, la Campionatul European este un grup de 8-10 echipe care sunt cam la acelaşi nivel. Atunci, doar forma de zi poate să decidă câştigătorul. Însă este un obiectiv care a fost stabilit împreună cu antrenorii, cu toată lumea”, a declarat Cristina Vărzaru, secretarul general al Federației Române de Handbal.
COTĂ LA PARIURI
Norvegia este marea favorită la câștigarea Campionatului European, fiind urmată de Franța și Olanda. România era văzută în toamnă cu a șaptea sau a opta șansă la câștigarea trofeului, dar a urcat vertiginos, până pe locul 4, la egalitate cu Rusia, conform cotelor oferite de Betano. Și are pe undeva logică această estimare.
România pare capabilă să obțină măcar patru victorii în primele șase meciuri, cu Cehia, Germania, Ungaria și Spania. Bătălia pentru Top 4 ar urma să o dea cu Norvegia și Olanda, echipe nelipsite din semifinale la ultimele patru turnee finale.
ISTORIC
România are o singură medalie câștigată la Campionatele Europene, un bronz la ediția 2010. În urma acelui turneu, Cristina Neagu a fost desemnată și cea mai bună handbalistă a lumii. Din echipa respectivă se mai regăsesc și azi Valentina Ardean-Elisei și Melinda Geiger.
Norvegia este de departe cea mai titrată echipă, având șapte titluri plus alte alte patru clasări pe podium. Practic, doar la competiția organizată de România în 2000, nordicele nu au câștigat o medalie.
Danemarca – 3 titluri, Ungaria – 1 titlu și Muntenegru – 1 titlu sunt celelalte națiuni care au urcat pe treapta întâi în istoria întrecerilor.
Lotul României pentru Campionatul European
Portari: Denisa Dedu (Siofok) și Yulia Dumanska (SCM Râmnicu Vâlcea).
Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (Gloria Bistriţa) și Cristina Florică (SCM Râmnicu Vâlcea).
Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Gabriela Perianu (Siofok) și Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare).
Centru: Eliza Buceschi (ASC Corona Braşov), Cristina Laslo (Buducnost Podgorica) și Mădălina Zamfirescu (Debrecen).
Interi dreapta: Ana Maria Dragut (Kisvardai) și Melinda Geiger (Siofok).
Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti) și Laura Chiper (ASC Corona Braşov).
Pivoți: Daniela Raţiu (Gloria Bistriţa), Raluca Băcăoanu (SCM Râmnicu Vâlcea) și Crina Pintea (Issy Paris).
Echipa tip a României
Portar: Dumanska
Extremă stânga: Ardean-Elisei
Inter stânga: Neagu
Centru: Buceschi
Inter dreapta: Dragut
Extremă dreapta: Udriștioiu
Pivot: Pintea
Grupele Campionatului European
Grupa A: Danemarca, Serbia, Suedia, Polonia.
Grupa B: Franța, Muntenegru, Rusia, Slovenia.
Grupa C: Ungaria, Spania, Olanda, Croația.
Grupa D: Norvegia, România, Germania, Cehia.
Programul naționalei în prima fază
1 decembrie: România – Cehia
3 decembrie: România – Germania
5 decembrie: România – Norvegia
Notă: Primele trei clasate se califică în Main Round. Vor conta și rezultatele directe, în sensul că se vor contabiliza punctele în turul următor.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.










































