Tehnicianul care ar putea s-o pregătească pe Simona Halep. A fost antrenorul anului în 2020

Tehnicianul polonez Piotr Sierzputowsk, desemnat de WTA antrenorul anului 2020, este favorit să o antreneze pe Simona Halep (30 de ani, 23 WTA), aflată în căutare de antrenor după a pus capăt colaborării cu Adrian Marcu și Daniel Dobre.

tehnicianul
Credit foto: facebook.com/bizzziz

Potrivit presei din Polonia, Piotr Sierzputowski este primul nume de antrenor vehiculat pentru a veni în echipa Simonei Halep, după ce tehnicianul polonez a renunțat la colaborarea cu Iga Swiatek în decembrie 2021.

Cei doi s-ar putea întâlni la turneele de la Dubai (14 -20 februarie) și Doha (21 – 27 februarie), la care Simona Halep a anunțat că va participa.

„Dubai şi Doha am în plan. Aşa am jucat cam în toţi anii trecuți, atunci când am fost sănătoasă”, a anunțat Simona Halep la întoarcerea în România din Australia.

În vârstă de 29 de ani, Piotr Sierzputowski a antrenat-o în ultimii 5 ani pe compatrioata sa, Iga Swiatek, 20 de ani, care a ajuns până pe locul 4 WTA, în septembrie 2021.

Cu Piotr Sierzputowski antrenor, Iga Swiatek a reușit să câștige Rolnad Garros 2020 fără să piardă vreun set.

După acest triumf, Sierzputowski a fost desemnat de către WTA antrenorul anului 2020.

Simona Halep merge în Dubai și Doha fără antrenor

Simona Halep a decis să-i demită pe antrenorii Adrian Marcu și Daniel Dobre, după meciul pierdut în optimile de finală de la Australian Open cu Alize Cornet, desfășurat pe o căldură infernală, la peste 33 de grade la umbră.

Acuzând crampe, Simona Halep și-a certat antrenorii pentru că nu au sfătuit-o în momentele cheie ale meciului. Astfel, ruptura dintre sportivă și cei doi tehnicieni ar fi survenit din cauza comunicării precare.

Vezi și:   Povești de campioni. Safier Koorndijk Iancu, un „Superman” care a adus glorie României

Cert este că Simona Halep urmează să participe la turneele de Dubai și Doha fără antrenor.„Simona Halep va merge la următoarele turnee, din Orientul Mijlociu, fără antrenor. Nici Halep, nici vfreun alt membru din staff-ul său nu au comentat despărțirea de cei doi antrenori”, au comentat italienii de la Ubitennis.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...