A scăpat de descalificare și a învins. Irina Begu a acces în turul trei la Roland Garros după ce s-a impus azi, scor 6-7, 6-3, 6-4, în fața rusoaicei Ekaterina Alexandrova.
Partida dintre Irina Begu (31 de ani, 63 WTA) și Ekaterina Alexandrova (27 de ani, 31 WTA) a fost decisă la capătul a două ore și 38 de minute intense, în care românca a cedat primul set la tiebreak.
După un set secund pe care l-a controlat, Irina Begu a reușit să se impună în decisv, deși ce a fost condusă cu 2-0 și 4-2.
Incidentul care îi putea aduce descalificarea
Românca a fost aproape să fie descalificată din cauza unui incident pe care l-a provocat la scorul de 7-6, 3-6, 2-0, 15-0 pentru Alexandrova, pe serviciul acesteia.
Atunci, Irina Begu a izbit racheta de pământ, aceasta a ricoșat în tribuna din spatele arbitrului de scaun și a lovit un copil.
Arbitrul de scaun a chemat supervizorul turneului, care a decis ca românca să nu fie descalificată și să poată continua meciul.
După partidă, vizibil emoționată, Irina Begu s-a dus la copilul pe care l-a lovit involuntar, l-a îmbrățișat, apoi l-a luat în brațe.
A fost a patra partidă dintre Begu și Alexandrova, sportiva română câștigând de fiecare dată.
În precedentele jocuri, Begu s-a impus cu 6-1, 3-6, 6-1 în 2017, în semifinale la Southsea și cu 4-6, 6-1, 6-2, în 2018, în optimi la Shenzhen, şi cu 7-6, 6-3, în 2021, în primul tur la Cleveland.
În urma acestui rezultat, Irina Begu şi-a asigurat un cec de 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA.
Irina Begu – Leolia Jeanjean, în turul 3 la Roland Garros
În turul trei la Roland Garros, Irina Begu o va întâlni pe franţuzoaica Leolia Jeanjean (26 ani, 227 WTA), care a reuşit joi o mare surpriză, învingând-o, scor 6-2, 6-2, pe sportiva cehă Karolina Pliskova (30 de ani, 8 WTA).
Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, este programat între 22 mai și 5 iunie, la Paris, Franța.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.