Șumudică, mai mult circ decât fotbal

Șumudică a fost reconfirmat în funcția de antrenor al Rapidului, în urma ședinței de azi cu acționarii clubului. Așadar, rămâne pe banca giuleștenilor până la finalul sezonului și, din vară, doar dacă îndeplinește obiectivul: calificarea în cupele europene.

sumudica
FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Două ore. Atât a durat „ședința de terapie colectivă” dintre acționariatul Rapidului și Marius Șumudică, copilul răsfățat al fotbalului românesc, dar și al propriei drame continue. Dan Șucu și Victor Angelescu nu i-au dat o mână de adio, ci mai degrabă un șervețel simbolic și o replică din Caragiale: „Fii bărbată, Zoe!”

În loc de demitere, Șumudică a primit un nou vot de încredere. De ce? Pentru că, matematic, speranțele sunt încă vii – iar cu un strop de noroc, Rapidul s-ar putea strecura spre Europa. Obiectivul există, pe hârtie. Dar e realizabil? Deocamdată, atingerea lui e la fel de clară ca vederea pe timp de ceață.

Mai merită Șumi-Gol să fie antrenorul Rapidului… sau antrenor, în general?

Ca o bocitoare de la țară

Ba nu mai vrea să fie antrenor, ba e vina lui, ba nu pleacă nici cu cătușe, că „doar el suferă” pentru echipă. E mai rău ca o bocitoare de la țară, i-a dat 2-0 lui Petrescu la boceală! Șumudică, sezonul ăsta, a fost fix ca mătușă-mea aia rea și pisăloagă, care urlă că toți au ceva cu ea, dar scandalul tot de la ea pornește de fiecare dată.

Probleme? Le inventează din mers. Îi place circul mai mult decât fotbalul – și când spunem „circul”, nu ne referim la cel cu mingi, ci la cel cu lamentări, victimizări și dramatizări, stilul Zmeura de Aur. El e victimă mereu, el e cel neînțeles, el suferă ca prostu’. Asta e strategia sezonului la Rapid: lacrimi, monologuri și multă confuzie.

Vezi și:   Patru români domină clasamentul masculin U17 la tenis de masă

Șumi e de Las Fierbinți

Serios acum, Șumi, tu mai vrei să fii antrenor sau doar îți place să te vadă lumea lăcrimând prin conferințe? Că tot te-ai lăudat că ai avut oferte de stand-up… Cine știe, poate te bagă băieții și-n „Las Fierbinți”, să-i antrenezi pe Gianni, Firicel și Dorel. Ăia joacă mereu la caterincă, fix pe stilul tău! Ori bagi fotbal, ori bagi teatru! Că pe două scene nu poți plânge la nesfârșit, îți sare machiajul de dramă queen.

Acționarii au ales, așadar, calea diplomației: nu cu toporul, ci cu vorba bună. I-au spus că are de dus contractul până la capăt. Că mai e timp. Că nu este totul  pierdut. Că poate – doar poate – nu se termină sezonul în bocete. Un gest de încredere? Sau doar o pauză între două episoade dramatice? Rămâne de văzut.

Până atunci, Rapidul merge mai departe cu Șumudică pe bancă. Iar noi, ca simpli spectatori ai teatrului giuleștean, ne pregătim pentru următorul act. Va fi comedie? Tragedie? Sau încă un monolog lacrimogen?

Ceva e sigur: la Rapid, fotbalul e opțional. Circul, însă, e garantat.

 

 

 

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...