FRF își spală păcatele de pe vremea lui Nănașul Mircea Sandu și readuce în prim plan echipe ca UTA, Universitatea sau Rapid!

În exclusivitate pentru Sportescu.ro, Ionuț Coșaru, asistentul lui Răzvan Burleanu, dezvăluie în premieră planul FRF de revigorare a Ligii I: „Domnul Vasile Țiglă, consilierul nostru pe Dezvoltare, mi-a atras atenția că, până în 2020, structura Ligii I trebuie definitivată, altfel afilierea noastră la FIFA și UEFA este pusă într-un real pericol! Este imperios necesar să readucem pe prima scenă echipele de tradiție ale fotbalului românesc. UTA Clinceni sau Rapid Afumați sunt doar două astfel de exemple, dar vă pot spune și altele”.
Rugat să detalieze întregul plan al FRF, domnul Coșaru a dispărut în biroul lui Burleanu. Rămas la conferința de presă, domnul Nicolae Seriosu, membru al comisiei de Integritate și Antifraudă, ne-a dezvăluit, sub protecția anonimatului, clasamentul Ligii I, ediția 2019-2020:
1. FC Steaua Brigadieru Bragadiru (FCSBB)
2. Dinamo Cățelu
3. Rapid Afumați
4- 5. UTA Clinceni
Poli Domnești (rivalitateadintre UTA și Poli se va decide la TAS Otopeni, la doi ani după încheierea campionatului)
6. Petrolul Balotești
7. CFR Ciorogârla
8. Universitatea Popești-Leordeni
9. „Universitatea” Jilava
10. Steagu’ Roșu 1 Decembrie
11. Farul Laser Măgurele
12. FC Viitorul-Luceafărul-Regele Hagi-Periș
13. Oțelul Cornetu
14. Gloria Voluntari
Golgheter: Daniel Pancu, 43 de ani, căpitanul CFR Ciorogârla
Deși vorbim despre campionatul care se va disputa (aprig) peste 4 ani, se pare că deja ASA Drumul Taberei și Ceahlăul Titan au depus contestație privind respingerea licențierii pentru respectivul sezon. Conducerea ASA a declarat: “Noi am adus dovezi clare asupra sustenabilității. În trei ani, aici va fi metrou, despre ce vorbim? Cei de la Ceahlăul s-au limitat la a dezvălui statuia unui neamț din Titan, despre care susțin că se trage din Ilfov: „Claus ie ka kum aj fi io KU fratele mieu de kurce!”
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.










































