Exercițiile de yoga sunt foarte eficiente pentru vindecarea multor afecțiuni, calmarea unor simptome, pentru relaxare, restabilirea echilibrului în corp, pentru a dobândi o stare de armonie fizică, mentală și emoțională.

Exerciții yoga pentru ameliorarea durerilor de cap
1. Shavasana
Această poziție de yoga este foarte simplă și se recomandă după fiecare antrenament sportiv. Ajută la eliminarea stresului, calmarea durerilor de cap și revigorarea corpului.
Se procedează astfel:
- Stai pe spate cu brațele și picioarele întinse și la o distanță comodă;
- Închizi ochii și menții această postură, timp în care te concentrezi asupra respirației.
2. Marjariasana
Aceasta este „postura pisicii” și ajută în reducerea durerilor de cap, în ameliorarea tensiunii acumulate în zona gâtului și eliminarea stresului.
Exercițiul este simplu, se procedează astfel:
- Stai în genunchi pe podea, te apleci în față și te sprijini pe mâini, iar apoi te asiguri că ai spatele drept;
- Arcuiești spatele în sus și înclini capul în jos, spre podea;
- Menții poziția câteva secunde și apoi revii la poziția inițială.
3. Setu Bandhasana
În acest caz este vorba despre postura „podul”, care presupune întinderea corpului, astfel se îmbunătățește circulația sângelui și se reduce durerea de cap.
Această asană se realizează astfel:
- Te întinzi pe spate, ții genunchii îndoiți, tălpile pe sol și mâinile pe lateral, paralel cu corpul;
- Ridici spatele și coapsele de pe sol, dar menții capul, gâtul și tălpile picioarelor pe sol;
- Ridici și cobori corpul de câteva ori, în poziția „podul” și respiri profund.
4. Virasana
În Yoga, virasana este cunoscută cu numele de „postura erou”. Acest exercițiu calmează durerea de cap, tensiunea acumulată în corp și anxietatea.
Se realizează astfel:
- Stai în genunchi pe podea, pe o saltea de gimnastică, apoi te lași pe spate, timp în care picioarele sunt îndreptate spre exterior;
- Te sprijini pe mâini și cobori corpul până ce ajungi să stai culcat pe podea;
- Mâinile, capul și picioarele trebuie să atingă podeaua.
5. Padangusthasana
Aceasta este „postura mâinii la degetul mare de la picior” și poate reduce durerea de cap, ajută la îmbunătățirea circulației sângelui către creier. Se realizează ușor, trebuie să stai cu picioarele puțin depărtate și să te apleci înainte, până ce atingi cu mâinile degetul mare de la fiecare picior.
Unele studii ale cercetătorilor sugerează că durerea de cap și migrenele pot fi ameliorate cu ulei cbd pentru sportivi. De asemenea, acest ulei de cannabidiol (CBD) ajută în procesul de recuperare după antrenament, reduce și inflamațiile, durerile articulare și musculare.
Exerciții yoga pentru creșterea imunității organismului

Yoga poate ajuta la creșterea imunității, la îmbunătățirea capacității organismului de a combate infecțiile, este o terapie prin care oamenii încep să ducă o viață mai fericită și mai sănătoasă.
Principalele exerciții care cresc imunitatea organismului sunt:
- Shalabhasana – este o postură „ca de lăcustă”, care îmbunătățește circulația sângelui, digestia, imunitatea, calmează durerea de cap și ajută la eliminarea kilogramelor în plus.
- Bhujangasana – se aseamănă cu „poziția șarpelui” și are efect benefic asupra coloanei vertebrale, consolidează mușchii brațelor, umerilor și zonei abdominale, crește imunitatea, reduce stresul și durerile de cap, îmbunătățește digestia și funcția sistemului de reproducere.
- Balasana – este o asană care relaxează corpul, sporește imunitatea, tonifică mușchii din zona abdominală, stimulează digestia, reduce durerile de spate și de gât.
- Tadasana – ajută la întinderea corpului și la creșterea imunității, crește concentrarea, flexibilitatea articulațiilor, are efect bun asupra sistemului nervos.
- Garudasana – îmbunătățește circulația sângelui, crește puterea de concentrare, ajută la eliminarea toxinelor din organism.
Potrivit oamenilor de știință, yoga are efect de relaxare asupra corpului și ajută în ameliorarea durerii cronice, greu de vindecat. Yoga îmbunătățește starea de spirit și calmează simptomele produse de afecțiuni și boli neurologice.
Prin asane și exerciții de yoga, se calmează durerile de cap, durerile de spate, durerile corporale cronice, rigiditatea umerilor, gâtului și a coloanei vertebrale. Milioane de oameni au astfel de suferințe și din cauza lor dezvoltă tulburări mentale – depresie și anxietate.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.
































