Spectacol în Champions League. Poate arsenalul ofensiv al Madridului să producă încă un miracol?

Spectacol în sferturile de finală ale UEFA Champions League. 14 goluri s-au marcat în cele patru partide din prima manșă, care s-au disputat marți și miercuri!

În meciurile de marți, Arsenal a reușit să o învingă acasă categoric pe Real Madrid cu 3-0, iar Inter a câștigat cu 2-1 la München în fața celor de la Bayern.

Miercuri, Barcelona a defilat cu Dortmund pe teren propriu, 4-0, în timp ce PSG-ul lui Enrique a răpus-o pe Aston Villa la Paris, scor 3-1.

Arsenal – Real Madrid 3-0

Arsenal a făcut probabil cel mai bun meci din ultimii mulți ani, în timp ce pentru Real a fost cu siguranță cea mai proastă partidă din sezonul acesta, chiar dacă a  pierdut de două ori categoric și cu Barcelona. Echipa lui Ancelotti a fost anihilată, reușind să aibă doar o ocazie, în timp ce în meciurile cu catalanii acestea au mai apărut, asta și prin prisma tacticii foarte ofensive a lui Flick.

Arteta a știut, așa cum anticipam aici acum câteva zile, să speculeze magistral lipsa de organizare a „madrilenilor”, blocând aproape complet plecările pe contraatac specifice. Deși statisticile nu arată asta neapărat, Arsenal a dominat categoric, iar dacă Tibos Courtois nu era portarul Ralului, se putea termina mult mai rău.

Rice, eroul „tunarilor”

Cele două lovituri libere ale lui Rice au fost extraordinare, cu atât mai mult cu cât acesta nu mai marcase niciodată dintr-o fază de genul acesta în toată cariera sa!

Jurnaliștii de la The Athletic au prezentat o statistică prin care arătau că Rice bătuse doar șase lovituri libere de acest fel din sezonul 2018–2019 până în prezent.

După aceste două reușite fabuloase, încep să se justifice cele peste 100 de milioane de euro care s-au plătit pe el.

Real este obligat la încă o „remontada”

După meciul de marți, multe publicații din Spania spun că Xabi Alonso este tot mai aproape de Real Madrid.

Singura salvare a lui Ancelotti ar fi să reușească încă o „remontada” spectaculoasă pe „Bernabéu”, împotriva lui Arsenal.

De asemenea, zvonuri din presa sud-americană arată că Jorge Jesús (70 de ani), antrenorul celor de la Al-Hilal, este aproape să preia selecționata Braziliei, astfel picând și această opțiune pentru Don Carlo.

Poate arsenalul lui Ancelotti să producă încă o minune pe „Bernabéu”?

90 de minute sunt lungi pe „Bernabéu”, este adevărat, însă există ceva ce diferențiază această situație de celelalte „remontade” reușite de „madrileni”.

Vezi și:   Care credeți că este cea mai indisciplinată echipă din Liga I?

În toate celelalte reveniri, jocul pe parcursul sezonului nu fusese rău, iar echipa nu era neapărat într-o formă proastă. În plus, avantajul care a făcut revenirile spectaculoase, în cazul ultimelor două, a venit în timpul primei reprize din returul de pe „Bernabéu”.

Astfel, se poate înțelege de ce adversarului i-a fost greu să-l gestioneze, mai ales având în vedere presiunea publicului.

De data aceasta, Arteta are timp să pregătească partida retur, știind că beneficiază de acest avantaj.

E greu de crezut că Madridul va putea reveni, având în vedere calitățile celor doi antrenori, dar și omogenitatea celor două formații, însă putem spune cu siguranță  că nu este încă eliminată și că n-o putem scoate din calcule definitiv.

Bayern München – Inter 1-2

Accidentările din lotul lui Bayern s-au văzut în acest meci, iar echipa lui Inzaghi a profitat de erorile din defensiva nemților.

Inter este una din favoritele la câștigarea trofeului despre care însă nu se vorbește, în special pentru că nu are un joc spectaculos și nici un superstar în echipă.

Însă munca lui Inzaghi este remarcabilă, în momentul de față Inter fiind în cursa pentru a realiza o triplă istorică: în Cupa Italiei au de jucat semifinala retur după ce în tur au remizat cu Milan, scor 1-1, în campionat sunt pe locul întâi cu trei puncte avans, iar în UCL pornesc cu prima șansă la returul de la Milano.

Bayern are un meci important în campionat în weekend, cu Dortmund, care își va dori cu siguranță victoria în fața rivalilor istorici, și este de văzut cum va aborda Kompany partida, pentru că un eșec ar face ca Leverkusen, în cazul unei victorii, să vină la doar trei puncte în spate.

Interiștii pleacă așadar cu prima șansă în manșa retur de acasă, dar nici despre ei nu putem spune că sunt calificați.

Cred că italienii, prin prisma organizării de joc, se vor califica, dar dacă Bayern va reuși să înscrie repede, va fi un meci deschis oricărui deznodământ. Acest „dacă” este totuși mare, pentru că Inter se apără foarte bine, primind doar trei goluri în acest sezon de UCL și având un sistem de joc foarte bine pus la punct.

Vezi și:   Gardoş, mesaj emoţionant pentru Teodora

Spectacol și la Barcelona – Dortmund 4-0

În această dublă manșă cred că lucrurile sunt deja decise după rezultatul din tur, 4-0, Barcelona confirmând încă o dată că este una dintre favoritele la câștigarea trofeului.

Diferența dintre cele două echipe a fost evidentă și mi-e greu să cred că Borussia mai poate întoarce acest handicap, în ciuda faptului că sunt cunoscuți pentru atmosfera de pe terenul lor.

De semnalat ar fi aici cifrele la care a ajuns Raphinha. Brazilianul a reușit să-l egaleze pe Messi la cele mai multe contribuții ofensive într-un sezon de UCL: 19. Pe locul întâi se află în continuare Cristiano Ronaldo, cu 22.

Raphinha pare în momentul de față favorit la câștigarea Balonului de Aur, având în total 50 de contribuții ofensive în acest sezon (28 de goluri și 22 de pase decisive). Principalii contracandidați – Dembélé, Mbappé și Harry Kane – nu au performat la cel mai înalt nivel în această primă manșă a „sferturilor”.

PSG  – Aston Villa 3-1

La prima vedere, acest duel părea disproporționat. Însă, pe teren nu a fost deloc așa. S-a văzut că Unai Emery are ceva de demonstrat în fața celor de la PSG, după ce a antrenat aici, unde este ținut minte mai degrabă pentru eliminarea din celebra „dublă” cu Barcelona.

PSG a fost același uragan ofensiv din meciurile cu Liverpool, însă nu a reușit să fructifice toate ocaziile.

La acest scor, 3-1, Aston Villa poate emite pretenții la o revenire. Problema nu se pune însă dacă englezii pot marca două goluri, ci dacă o pot face fără să primească, mai ales având în vedere jocul ofensiv al parizienilor.

Echipa lui Enrique a arătat în acest sezon că nu este intimidată de atmosfera de pe un teren advers, reușind să câștige meciul cu Liverpool, de pe „Anfield”.

Așadar, e greu de crezut că parizienii nu vor marca la Birmingham, iar jucători precum Dembélé, care se află într-o formă foarte bună în acest an, și Doué, care, la doar 19 ani, a marcat un gol fabulos în manșa tur, pot rezolva meciul oricând în doar câteva minute.

 

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...