Simona Halep, față în față cu Serena Williams în „sferturile” Australian Open

Simona Halep va fi față în față cu Serena Williams în sferturile de finală ale Australian Open. Românca s-a calificat în această fază a competiției după ce a învins-o, astăzi, pe Iga Swiatek (3-6, 6-1, 6-4).

Simona Halep
Credit foto: Sportspictures.eu

Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a învins-o pe Iga Swiatek (19 ani, 17 WTA) cu 2-1 la seturi (3-6, 6-1, 6-4) și s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, luându-și revanșa după eșecul de anul trecut, de la Roland Garros.

Simona a intrat mai bine în meci în setul al doilea, pe care l-a câștigat repede, datorită unui prim serviciu foarte bun. Swiatek nu a avut nicio șansă de break și a intrat cu moralul zdruncinat în setul decisiv.

„O să mă bucur foarte mult de acest succes. Nu servesc puternic, dar am constanță. Încerc să variez mult și asta m-a ajutat astăzi. Cred că am forțat-o să greșească. Fizic sunt ok, nu mă pot plânge. Am lucrat mult acasă din punct de vedere fizic. Sunt puţin obosită, dar e normal. Sunt relaxată, concentrată, voi încerca să mă recuperez cât mai bine pentru următorul meci”, a spus românca după meci.

Următoarea adversară este Serena Williams (39 de ani, 12 WTA), cea care deține recordul de trofee câștigate la Melbourne (7). În 2019, Simona Halep a câștigat turneul de Grand Slam de la Wimbledon învingând-o în finală chiar pe americancă. Desfășurarea jocului a fost „șocantă” pentru cei care se așteptau ca Serena să se impună fără probleme. După 55 de minute de la primul serviciu, tabela de scor arăta 6-2, 6-2 în favoarea sportivei noastre.

Vezi și:   Skrtel, acuzat de un fost arbitru că și-a forțat eliminarea în meciul cu Anglia

Bilanțul întâlnirilor directe all-time este 9 la 3 pentru Williams.

„În acest moment, mă simt pregătită pentru Simona. Nu va fi o mare presiune pe mine, am fost în această fază a turneului de mai multe ori decât îmi amintesc”, a spus Williams. Înfruntarea are loc în dimineața zilei de marți, 16 februarie.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...