Fără orizont la Antipozi: Simona Halep, eliminată prematur de la Australian Open

Simona Halep, cap de serie numărul 4, fără orizont la Antipozi: a pierdut, în două seturi, 6-3, 6-1, în fată lui Shelby Rogers (locul 52 WTA).

sursa: ausopen.com
sursa: ausopen.com

Pentru eleva lui Darren Cahill este a două oară la rând când părăseşte prematur turneul de Mare Şlem de la Antipozi, după ce anul trecut a pierdut tot în primul tur.

Lupta a fost echilibrată în primele game-uri ale setului inaugural. Ambele jucătoare au avut şansa să facă break, dar au reușit până la urmă să-şi ţină serviciul.

Primul avertisment pentru Simona a venit la 2-1, când Rogers a avut trei mingi de break. Din acel moment, a început căderea, mai ales că jucătoarea americană a fost mai agresivă, ea fiind cea care avea iniţiativa.

Punctul de cotitura al setului, dar şi al meciului, a fost la 3-2 pentru Shelby Rogers. După un game prelungit, de aproape nouă minute, Simona Halep şi-a pierdut serviciul, iar asta i-a dat încredere americancei, care imediat şi-a consolidat break-ul, ducând scorul la 5-2.

Rogers putea să mai ia un break, având două mingi de set pe serviciul Simonei, dar s-a făcut 5-3, doar o prelungire a agoniei pentru Simona, care a cedat cu 6-3.

Diferenţa a fost făcută de incisivitatea sportivei din Statele Unite, dar şi de faptul că a servit mult mai bine ca Halep, în special cu serviciul al doilea.

Setul al doilea a fost doar o continuare a jocului slab al Simonei, în timp ce Rogers a devenit mult mai agresivă. Chiar în debut, românca a cerut intervenţia medicului,  acuzând nişte probleme la gamba stângă.

Problema lui Halep a fost din nou serviciul, procentajul fiind mult mai scăzut decât în primul set, iar asta s-a văzut prin cele trei break-uri realizate de Rogers.

Vezi și:   Decorat cu „Steaua României”! David Popovici va primi cea mai înaltă distincție a statului român

Americanca s-a mişcat foarte bine, a dominat-o clar pe eleva lui Darren Cahill şi a returnat puternic, de multe ori folosind marginile terenului.

Un singur game a câştigat Simona, în debutul setului doi, iar după acest moment nu i-a mai pus nici o problemă lui Shelby, care şi-a adjudecat setul şi meciul cu şase game-uri la rând!

Statisticile meciului

sursa: ausopen.com
sursa: ausopen.com

Este posibil ca înfrângerea din primul tur să o coste pe Simona, aceasta putând să coboare cel puţin două locuri în clasament, în funcţie de parcursul Karolinei Pliskova şi de cel al Dominikăi Cibulkova.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...