Șanse mai avem, dar jocul naționalei României e slab

Șanse de calificare la Mondial mai avem, dar evoluțiile tricolorilor nu ne dau speranțe. România și Macedonia de Nord au remizat, 0-0, în preliminariile pentru CM Qatar 2022. Tricolorii nu au reușit să profite de egalul dintre Armenia și Liechtenstein, 1-1.

sanse
FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Greșeala lui Nedelcu putea să îi aducă pe nord-macedoneni în avantaj, dar Bardhi a preluat mingea imprecis. România a fost cu adevărat periculoasă, pentru prima oară, prin Sorescu, care a șutat la colțul lung, dintr-o poziție incomodă, însă portarul Dimitrievski a respins în corner. Markovic, permanent greoi, și-a conservat toata energia pentru a face un slalom printre adversari, pierzând apoi mingea. La cealaltă poartă, Elmas, scăpat din marcaj, a pătruns în centru și a finalizat slab, în brațele lui Niță.

Am suferit întreaga repriză în banda dreaptă, unde Rațiu a fost ori depășit în repetate rânduri de adversarul direct, ori surprins în poziții prea ofensive, neavând suficient timp să se redreseze.

Șanse cu eroul Niță

În a doua parte, Niță a respins salvator la încercările lui Elmas. Dând dovadă de o prudență excesivă, naționala noastră a preferat să se retragă și a cedat posesia. Am creat probleme la poarta adversă prin șutul lui Răzvan Marin, care a sărit din pieptul lui Dimitrievski și a ajuns la Cordea, semnalizat în ofsaid. Aceasta a fost a doua ocazie a tricolorilor și, totodată, ultima.

Pe final, naționala s-a arătat mai zglobie, dar partida s-a terminat la egalitate, 0-0.

În celelalte meciuri din grupa J, Germania s-a impus, scor 4-0, în Islanda, iar Armenia și Liechtenstein au remizat, surprinzător, 1-1.

După disputarea a șase partide, grupa este condusă de Germania (15 puncte), urmată de Armenia (11), România (10), Macedonia de Nord (9), Islanda (4), Liechtenstein (1).

Vezi și:   Daum retrage toate numerele pe care le-a purtat Generația de Aur! E uluitor cum vor juca actualii tricolori

Următoarea confruntare pentru România va fi împotriva Germaniei, pe 8 octombrie.

Doar prima națională din fiecare grupă obține calificarea directă la Campionatul Mondial din Qatar. Ocupantele pozițiilor secunde vor juca la baraj, iar lor li se vor alătura încă două selecționate, prin intermediul UEFA Nations League.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...