România a câștigat un mare jucător și este gata să lupte pentru revenirea la un Mondial după 8 ani!

Naționala de handbal masculin l-a readus la lot pe Alexandru Șimicu după o pauză de aproape 4 ani, sâmbătă seara a câștigat Trofeul Carpați de la Călărași, iar săptămâna viitoare va juca în prima fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2019.

Mondial
FOTO: Emil Vasilescu / SPORT PICTURES

Azi când vorbim de rezultate la cel mai înalt nivel în handbal, primul gând fuge în două direcții, fie către naționala feminină, care, de bine, de rău, este mai mereu prezentă la marile competiții, fie către CSM București, clubul care este de vreo trei ani capabil să se înscrie în lupta pentru trofeul Ligii Campionilor.

Dacă ne raportăm la trecut, ordinea era inversată, în sensul că băieții erau în prim-plan cu naționala masculină și cu Steaua la nivel de cluburi. Sectorul masculin este la putere și la nivel mondial, „măsurătorile” fiind date în primul rând de audiență.

Reprezentativa de băieți a României a ajuns foarte jos în ultima perioadă, iar la fiecare eșec ne-am „încălzit” cu faptul că „odată, am fost totuși cineva!”. La început de 2018, lucrurile par Să iASĂ din tiparul ultimilor ani. Echipa a început să joace meciuri de pregătire și cu adversari mai tari decât cei pe care îi întâlnește în mod regulat în primele faze ale calificărilor și, ce e mai important, să le și câștige.

Am bătut Serbia la scor!

Într-un interval de două săptămâni, România a jucat cinci meciuri de pregătire, iar printre altele a învins Serbia cu 28-21, națională care de săptămâna viitoare va participa la Campionatul European.

În total, naționala a câștigat patru jocuri din cele cinci disputate și, cum victoriile aduc victorii, o primă reușită, dacă o putem numi așa, este starea de spirit care s-a conturat.

La început de 2018, România tresare, așadar, și cu naționala masculină, iar această zvâcnire are câteva aspecte la bază, dincolo de entuziasmul arătat cu Portugalia și de rezultatul din finala Trofeului Carpați de la Călărași, scor 26-23.

Pascual ne-a scăpat de blazare

În primul rând, Xavier Pascual, antrenorul adus de la FC Barcelona pentru a revoluționa naționala masculină, are deja aproape doi ani de lucru și în România. S-a familiarizat cu profilul handbalistului român, și-a cules destule informații și despre mentalitatea românească, în mare măsură cam știe ce trebuie și cum trebuie să clădești ceva durabil.

Vezi si...  Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din toate timpurile?
(P) Vrei să cumperi online? Vezi ce ți se potrivește: produse de nutriție sportivă, produse pentru alergare, pescuit, sporturi de iarnă

FOTO: Razvan Pasarica / SPORT PICTURES

Sigur, antrenorul spaniolul a tot insistat că are nevoie de timp, că România pe de-a întregul are nevoie de un concept nou încă de la copii și juniori pentru a redeveni o forță, dar pe termen scurt echipa națională are acum o șansă de a se transforma măcar într-o locomotivă cu aburi pentru a mișca „trenul” handbalului masculin din loc și a-l aduce într-o stație cu linie electrificată. Pentru că, nu-i așa, până la urmă scânteia poate fi aprinsă tot de un rezultat.

Xavier Pascual a dat senzația în aceste săptămâni că a reușit să capaciteze handbalistul român de echipă națională să nu mai pară blazat, să fie dispus la efort, să „pună osul” la luptă, să se apere, o componentă foarte importantă a handbalului de azi.

Pascual a pus, de fapt, în rând mai mulți jucători, care au început să gândească unitar și care pot evolua și ca o echipă, nu doar individual. Și a redat, în aceeași măsură, o oarecare strălucire lotului, după ce l-a convins pe Alexandru Șimicu, interul stânga de la St. Raphael, să revină la echipa națională, după o pauză de 4 ani.

România arată mai bine cu Șimicu

Unul dintre cele mai valoroase produse ale handbalului românesc în ultimul deceniu, Alexandru Șimicu a fost supărat câțiva ani după ce Federația de specialitate a judecat într-o manieră proprie un litigiu al interului stânga, astfel că nu a mai răspuns convocărilor. Selecționerul și căpitanul echipei naționale, Mihai Popescu, au fost însă oamenii care au reușit în cele din urmă să-l convingă să revină.

FOTO: Emil Vasilescu / SPORT PICTURES

Șimicu este din nou la lot, iar România arată parcă mai bine, cel puțin pe hârtie. În orice caz, a câștigat un mare jucător.

Așadar, România tresare la început din 2018 și cu handbalul masculin și îndrăznește chiar să viseze că poate ajunge după 8 ani din nou la un turneu final, Campionatul Mondial din 2019.

Până în Germania și Danemarca, are de câștigat cinci partide. Trei sunt săptămâna viitoare (11-13 ianuarie), la Bolzano, cu Italia, I. Feroe și Ucraina, adversari care sunt abordabili după ce a arătat echipa națională în această perioadă.

Să avem un 2018 cu handbal românesc de performanță!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să-l susții pe SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- lasă un comentariu mai jos;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și link către această pagină.

Loading Facebook Comments ...

LĂSAȚI UN MESAJ