Rădoi a făcut aseară două mutări care i-au dat șah lui Gigi Becali. L-a titularizat pe Iancu, deși patronul anunțase că acesta e vândut pe 400.000 de euro la Voluntari, și i-a pus banderola pe braț lui Cojocaru, după ce sus-numitul îl luase serios la bastoane pe tânărul portar.
Am înțeles explicația lui Rădoi, cum că puștiul de 19 ani era pe lista căpitanilor și, fiindcă liderii dinaintea lui au lipsit aseară, numirea a fost logică, dar, dacă finul i-ar fi pupat mâna nașului, ar fi găsit o soluție în primul 11 și l-ar fi lăsat pe Păsări-Lăți-Lungilă fără banderolă.
Rădoi pare un antrenor independent, cât de independent poate fi un antrenor-fin cu un patron-naș, care primește șansa, la 34 de ani, să antreneze cea mai titrată echipă din România. Dar aceste două decizii luate pentrui meciul cu Botoșani îi accentuează această aură de autonomie forțată.
Problema e că Becali a mai avut o experiență cu o rudă, nașul Hagi, iar când a văzut că acesta, fie el și Rege al fotbalului românesc, se crede suveran, l-a călcat în picioare fără resentimente.
Dacă Becali consideră că Mirel l-a sfidat, atunci finul antrenor trebuie să se gândească serios dacă se întoarce în bănosul fotbal arab. Dar nu ca antrenor, ci ca jucător!
credit foto: sportpictures.ro
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.