Roma, așa cum nu am văzut-o niciodată!

Roma, așa cum nu am văzut-o niciodată! O calificare istorică, ireală, în semifinalele Champions League, după un 3-0 categoric cu Barcelona lui Messi și după ce romanii pierduseră cu 4-1 pe Nou Camp!

Roma

Azi vreau să vă povestesc o parte din amintirile frumoase pe care le-am trăit și de care încă mă bucur alături de echipa din Cetatea Eternă. Retragerea lui Totti părea să anunțe vremuri întunecate la Roma, însă meciul de pe 10 aprilie 2018, din returul Champions League, va rămâne în istoria fotbalului modern. Nu meciul, ci ambele meciuri. Atât Liverpool, cât și Roma mai dau, în 2018, o șansă fotbalului jucat cu sufletul, amânând momentul mecanizării totale a fotbalului.

Începutul

Urmăresc AS Roma încă din 2001. Aveam aproape cincisprezece ani. Am mers cu părinții în Târgul de la Castani (cei care stau în Berceni îl cunosc cu siguranță) ca să îmi cumpăr un tricou cu un jucător de top la momentul respectiv. Iubeam Serie A. Aveam atunci, cu mintea copilului proaspăt posesor de buletin, o simpatie împărțită între AC Milan și AS Roma. La Milan strălucea ucraineanul Andrei Șevcenko, în timp ce la Roma era în plină glorie Francesco Totti, un tânâr de doar 25 de ani, care făcuse furori la Euro 2000.

Motivul pentru care m-am oprit asupra tricoului cu numărul 10 (Totti avea să rămână în întreaga carieră doar la Roma și avea să poarte doar acest tricou) este unul mai mult decât caraghios. Tricoul cu numărul șapte al diavolului milanez era… pătat. În mod organic, am ales tricoul romanilor, care avea inscripționat pe piept numele fostei firmei de asigurări INA Assitalia.

Acel accident fericit, pe care îl povestesc public acum pentru prima oară (încurajat fiind de prima calificare a Romei în semifinalele UEFA Champions League) a însemnat începutul unei istorii foarte zbuciumate ca suporter al echipei din capitala Italiei.

La început (2001), au fost Francesco Totti, Gabriel Omar Batistuta (mai ales el), Marco Delvecchio și Vincenzo Montella. Ca la orice copil, ochii mei fugeau spre atacul echipei. La 15 ani, eram mândru că țineam cu o echipă de care puștii de la bloc abia dacă auziseră. Această echipă era campioana Italiei, peste Juventus, Lazio și Parma.

Idolii mei, în anii care au urmat, au fost Antonio Cassano, Philippe Mexès, Mirko Vučinić sau John Arne Riise. Niciunul dintre ei nu și-a încheiat cariera la Roma.

Vezi si...  Două precedente care o fac pe Steaua să spere la o minune

În vara lui 2001, AS Roma se pregătea de Liga Campionilor. Practic, sezonul 2001/2002 devenea primul în Cupa Campionilor (sau, pe formatul nou, Liga Campionilor) al italienilor după finala pierdută la penalty-uri în 1984, în fața lui FC Liverpool.

Primul meci, 11 septembrie 2001, 1-2 cu Real Madrid pe Olimpico. Prima mare deziluzie, în ziua care a schimbat pentru totdeauna omenirea. Atentatele de la Turnurile Gemene. Totuși, AS Roma reușea să se califice din acea grupă de pe locul al doilea, devansând Anderlecht și Lokomotiv Moscova.

În 2001, formatul Ligii era cel cu faza a doua a grupelor, unde Roma a mers. De acolo, nu s-a mai calificat, însă a rămas istorică victorie în fața Barcelonei. Ghiciți scorul? Desigur, 3-0! Barcelona de atunci nu avea parfumul echipei lui Messi, dar acest succes a contat enorm pentru mine ca suporter. 

Zestrea

Ce competiții a mai câștigat AS Roma din 2001 și până azi? Well, nu prea multe. Dacă patternul tău ca fan este acela să iei cel puțin un trofeu pe sezon, Roma nu e clar alegerea potrivită pentru tine. Mai bine alegi Barcelona, Juventus sau Bayern, Dacă atmosfera, devotamentul, orgoliul, mândria și rivalitățile istorice sunt apanajul tău, atunci bine ai venit în club!

De la titlul din 2001 obținut sub conducerea legendarului Fabio Cappelo (adăugăm aici și Supercupa aferentă acelui an competițional), Roma nu a mai câștigat decât două Cupe ale Italiei (2007 și 2008) și o altă Supercupă în 2007.

Nouă locuri 2 din 2001 până azi!

Ce este reprezentativ pentru Roma din 2001 și până astăzi? La capitolul bile negre, cele nouă locuri doi obținute (nu cred să mai existe în fotbalul european ceva comparabil, totuși e bine de verificat), dar și înfrângerile legendare, la scoruri incredibile, în fața unor mari forțe ale continentului, după cum urmează:

1-7 pe Old Trafford în fața lui Manchester United în 2007, în sferturile UCL;

1-7 pe Olimpico în 2014, în fața Bayernului, pe care o consider și azi cea mai mare umilință ca suporter al echipei din Roma (meciul se desfășura în faza grupelor, Roma terminând pe trei);

1-6, un an mai târziu, pe Nou Camp, tot în faza grupelor cu Barcelona. Cum-necum, Roma termina pe locul secund o grupă în care s-a bătut la calificare cu Bayer Leverkusen și BATE Borisov (o mai veche cunoștință a Stelei). 

La capitolul bile albe, am adăugat sporadic victoriile în derby-urile cu Lazio, Juventus, Milan sau Inter, victorii care cred că ar fi fost mai strălucitoare cu cel puțin încă două titluri de campioană în 17 ani. De multe ori au fost și arbitrii, dar nu voi vorbi despre arbitrajele pro-Juve sau pro-Inter în acest material.

Vezi si...  Rapid, la un pas de faliment

Roma – Barcelona 3-0 (10 aprilie 2018, Olimpico)

Nimic nu anunța calificarea în semifinalele Champions League în 2018. Nici sezonul intern (foarte mulți l-au contestat pe antrenorul Eusebio di Francesco inclusiv după înfrângerea de campionat premergătoare partidei cu Barcelona, 0-2 cu Fiorentina), nici ultimii ani europeni (ultimul sfert de finală în Ligă venise în 2008), nici transferurile din vară (Roma i-a vândut pe Mohamed Salah, Leandro Paredes și Antonio Rüdiger, toți plecați pe sume foarte bune) și nici măcar scorul din tur.

Nu are sens să comentăm despre determinare, spirit de echipă sau alte lucruri care ne-au uimit. Știu doar că meciul cu Barcelona de pe Olimpico va fi preferatul meu multă vreme de acum înainte.

Ce urmează?

Aseară (10 aprilie, n.n.), mă gândeam că ar fi foarte frumos ca una dintre Liverpool sau Roma să joace finala UCL. Îmi mențin părerea, deși mi-aș dori enorm să văd Roma (în viața asta) într-o finală europeană.

Ce mai urmează? Sper un mandat cât mai lung al lui Ramon Rodriguez Verdejo (Monchi) pe Olimpico. Îmi place să cred că parte din creditul pe care îl primesc tinerii Cengiz Ünder și Lorenzo Pellegrini (pe care a pus deja ochii Juventus) i se datorează și managerului spaniol.

Desigur, Roma nu trebuie să piardă din vedere în acest sezon locurile 3-4, care duc direct în grupele Ligii. Lupta este grea, cu Lazio și Inter, dar am încredere că va reuși să o ducă la bun sfârșit. 

Și, poate, deși visez cu ochii deschiși, un al doilea titlu de campioană bifat în CV-ul de suporter giallorosso în 2019. 

Există viață la Roma și după retragerea lui Totti, nu-i așa? De Rossi, ai legătura!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...