Petale, nu cioburi, pentru Simona!

Nu mai pot cu românii care aruncă în Simona cu cioburi de plastic. Vânjoasa noastră de pe Venusul tenisului ne ține tricolorul sus în această perioadă, în orașul iubirii.

Simona Halep
Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Simona se luptă, transpiră, urlă, își aruncă forța halepiană direct către adversar. Se luptă cu tot mapamondul practic.

Roland Garos, acest tiramisu al tenisului, cu zgura pe post de cacao, va fi câștigat de a noastră campioană. Poate nu în acest an. Însă e răbdător. Căci destinul și marile arene sunt mereu răbdătoare cu marii campioni. Așa cum a fost Wimbledon-ul cu Ivanisevic.

Să aduci în discuție mereu ideea conform căreia nu a întâlnit jucătoare mari pe traseu atunci când iese învingătoare, e ca și cum ai zice ca soția ta te-a ales pe tine fiindcă nu a avut variante mai bune. Dar a avut, însă, încredere în tine, te-a iubit și e alături de tine.

Suntem datori să o ocrotim pe această sirenă venită de la malul mării, decisă să înoate cu performanța din tenisul mondial. Și reușește de minune. Tangoul lor funcționează minunat, iar noi trebuie să îi fim alături, să o aplaudăm și să înțelegem că, uneori, anumiți pași nu ies întotdeauna perfecți. Important e să rămâi pe scenă până acei pași îți ies ca pe străzile Argentinei.

Îmbrățișați-o și salutați-o pe această campioană! A te pune contra ei ori a încerca să îi estompezi din merite, te trimite în loja oamenilor pierzători, căci învingătorii întotdeauna susțin alți învingători.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

2 COMENTARII

  1. Noi nu am stiut si nici nu o sa stim niciodata sa ne iubim sa fim mindri cu valorile noastre ,alte natiuni ii lauda si se lauda cu valorile lor si in somn iar noi asa zisii „ROMANI”abia asteptam sa gasim ceva „nu conteaza ce”sau inventam ceva,sa ii putem daca se poate sa ii distrugem sa ii ingropap de vii!!!!!!! Astia suntem,!!!!!!!

  2. Dacă s-ar opri azi, tot a realizat pentru România, mai mult ca toate partidele și politicienii avuți în ultimii 27 de ani.
    Așa se ajunge acolo sus, prin muncă, nu dormind în scaunele de parlamentar și ministru, nu agonisind averi prin trafic de influență și corupție.
    A nu o iubi pe Simona, înseamnă a nu fi român. … a nu fi om.
    Critica este bună dar, împroșcarea cu noroi, este inadmisibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...