Patru medalii obținute de CSU ASE la Turneul Internațional de Volei pe Nisip de la Therme, care a avut loc în perioada 19-22 iulie. Clubul Sportiv ASE a fost reprezentant la cel mai înalt nivel, în premieră, și de sportivi din Cehia și Lituania.
La competiția de volei pe plajă omologată de FIVB și CEV, Clubul Sportiv Universitar ASE a fost reprezentat de Ștefan Anton, Bogdan Mehedințeanu și Bogdan Moroldo, în competiția masculină, și de Hana Poleac, Roxana Bacșiș, Ioana Miu și Ioana Hododi, în competiția feminină.
De asemenea, în premieră, pentru clubul ASE au evoluat și sportivii străini Lilija Firinovic și Vlada Oganauskiene (Lituania), Anna Dostalova, Justyna Frommova, Beata Rockova și Marketa Prohodova (toate din Cehia), la feminin, și de Jan Beran, Ondrej Pohl, Viktor Dostal și Jiri Dostal (toți din Cehia), la masculin.
Sportivii au luptat cu succes pentru primele locuri, în final reușind să aducă clubului ASE patru medalii: una de aur, prin Lilija Firinovic & Vlada Oganauskiene, una de argint, prin Bogdan Mehedințeanu & Ștefan Anton, și duă de bronz, prin Beata Rockova & Marketa Prohodova și prin Jan Beran & Ondrej Pohl.
„Mă bucur că am participat la premiera unui turneu internațional în țara noastră și că am reușit o performanță bună alături de adversari puternici precum Cehia și Republica Moldova, dar și România. Rezultatul obținut ne motivează pentru turneele viitoare și cu siguranță următoarele ediții nu vor ezita să ne uimească”, a spus sportivul Ștefan Anton.
Competiția, organizată în premieră în România
Aurul a fost câștigat la feminin de perechea lituaniană Lilija Firinovic/Vlada Oganauskiene, după un meci extrem de disputat, în finală, cu CSU Galați, în timp ce Beata Rockova/Marketa Prohodova (Cehia) au obținut medaliile de bronz.
Junioarele Ioana Miu și Ioana Hododi au terminat pe locul 7, fiind învinse de cealaltă pereche cehă a clubului ASE, Anna Dostalova/Justyna Frommova, care a terminat pe locul 5.
Argintul a fost câștigat la masculin de Bogdan Mehedințeanu și Ștefan Anton, care au cedat în finală în fața celor de la Știința București.
Tot la masculin, perechea cehă Jan Beran/Ondrej Pohl a intrat în posesia medaliilor de bronz.
Therme București a fost gazda primului turneu internațional de volei pe plajă organizat în România, la care clubul ASE a fost partener oficial.
Sursa foto: CSU ASE București
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.