Noua sărbătoare națională – Ziua Micului Prinț al României

Sărbătoare națională și mare motiv de bucurie pentru românii de pretutindeni – deși nu am primit zi liberă de la stat, se zvonește că ne putem bucura după program împreună cu preaiubitul nostru tricolor, Ianis Hagi, care își serbează ziua de naștere.

Fiul regelui, firește, beneficiază de un privilegiu ancestral, deci se poate numi cu foarte mare ușurință prinț. Și nu unul oarecare, ci unul născut tocmai la Istanbul, în brațele unei religii duse la rang de artă, numite fotbal. 

Micul prinț împlinește 26 de ani și contrar așteptărilor nu are tabieturi de prinț. Realitatea demontează toate stereotipurile, prin faptul că este unul dintre nu foarte numeroșii oameni din fotbal care au un discurs de bun simț. Nu încape îndoială că Ianis e un băiat bine educat și cu principii de viață neobișnuite pentru cineva care bagă în buzunar, anual, peste un milion de euro (doar din fotbal). Cinste prințului, carevasăzică!

Îi urăm mulți ani cu sănătate și fotbal de calitate!

Fotbalul de la curtea regală

Subiectul nostru, de la care nu am vrea să ne abatem, este fotbalul. Prin urmare, nu ne putem preface că Ianis a crescut în cine știe ce sat anonim de la malul mării, care se numește – ipotetic vorbind – comuna Săcele. Nu ne putem preface nici că nu a avut șanse. 

Bine, poate că a dat cu piciorul în minge la malul mării, dar nu în Săcele! Un pic mai la sud, în deja menționatul Istanbul. Ca orice alt copil, de altfel, cum toți ne naștem în megalopolisuri întinse pe două continente, nu?

Dincolo de locul de baștină, ca orice băiat crescut într-un triunghi amoros, Ianis Hagi a fost mereu pe drumuri. Mai întâi între Turcia, România și Spania, pe motiv de dependență părintească. În prezent, pe ruta România, Scoția și cine știe ce altă destinație surpriză, cât se poate de sporadică. Motivul: prințul nu se regăsește fotbalistic.

Această “neregăsire” vine pe fond de neinspirație, cumva. Ajuns deja la maturitatea fotbalistică, Micul Prinț ne-a demonstrat că are gleznă fină. Incomparabilă cu a regelui, dar gleznă fină. A arătat-o la europeanul de juniori de dinainte de pandemie, a arătat-o în câteva rânduri la naționala mare și chiar pe la cluburi, ocazional.

Singura problemă este că nu a ales niciodată cluburile potrivite. La Fiorentina a plecat prea repede, parcă împins de la spate de așteptările monstruoase date de numele pe care îl poartă. La Genk nu a prea jucat, iar în campionatul Scoției – unul mai degrabă fizic decât tehnic – nu primește încredere de la antrenorul lui. Varianta ideală ar fi fost Spania, atât că bascii de la Alaves l-au luat mai mult pentru marketing.

Ianis Hagi a împlinit 26 de ani. Nu mai e chiar tânăr, dar cu siguranță e departe de a fi bătrân pentru standardele sportului pe care îl practică. S-ar prea putea să ne surprindă și să se reinventeze la un moment dat. Timpul nu e pierdut, iar România are nevoie și de un prinț, dacă regele ei nu mai e.