Naționala de borhot

Naționala de borhot a lui „nenea Puiu”, asta avem acum, dar noi simțim nevoia unei naționale nebune, cu un antrenor fioros.

Continuăm să bem, în mod obsesiv, zeama aceea ușor acră de pe fundul butoiului. Butoiul fotbalului.

Nu mă voi simți niciodată trufaș pentru că am ajuns cândva, într-o vară ruptă din infernul lui Dante, în primii 8 la un Campionat Mondial.

Un sobor de microbiști lascivi au numit acea echipă, atenție, „Generatia de Aur”.

Aurul nu se dă pentru locul I? De când ne-am devalorizat într-atât? De ce continuăm să ne subapreciem și să ne mulțumim cu resturile de confetti de pe jos?

Două decenii și un pic mai târziu, echipa condusă de un antenor poreclit „nea Puiu” este calificată la un turneu european. Lăsăm conjuncturile un pic deoparte.

Aș vrea ca jucătorii noștri să meargă acolo așa cum merge un leu către o gazelă.

I-aș spune lui „nenea Puiu” să-și schimbe pentru numele lui Dumenzeu porecla. M-ar timora să am un pui lângă mine, în orice circumstanță. Unii au speciali, nebuni…

Pentru a evita a nu știu câta oară să rămânem cu nasul în borhotul fotbalului, e nevoie de lei tupeiști, curajoși, cu acea încredere când vezi doi ași pe masă, iar în mână mai ai încă doi.

Se cheamă careu. Călcați în picioare careul. Advers. Va fi mâna câștigătoare.

Vă promit.

Credit foto: Mircea Roșca / sportpictures.eu