Guardiola sau Klopp? Cine ia titlul în Premier League?

Guardiola sau Klopp? Manchester City sau Liverpool? Cine ia titlul în Premier League la finalul acestui sezon? Așezăm în balanță mai jos atuurile și minusurile celor două contracandidate.

Dacă ar fi să punem degetul pe campionatele puternice ale Europei, unde lupta la titlu se va da probabil până în ultima etapă, atunci cu siguranță ne-am opri asupra Premier League, dar și asupra campionatului german, Bundesliga.

Dintre cele două, vorbim azi despre Anglia, unde Manchester City și Liverpool se luptă de la egal la egal după 27 de etape. Doar un punct desparte cele două superputeri, care au dus acest război pe durata întregului sezon britanic.

Cine va triumfa totuși? Cât de mult va conta parcursul lung sau dimpotrivă scurt din Liga Campionilor? Încercăm să răspundem obiectiv la aceste întrebări.

Avantaj City – echipa e obișnuită cu trofeele

Guardiola pare să fi găsit echipa unde poate reînnoda succesele de la Barcelona. Manchester City tocmai a încheiat o săptămână bună cu finala Cupei Ligii, câștigată la penalty-uri în fața lui Chelsea.

La mijlocul săptămânii, City își asigurase participarea în sferturile Ligii Campionilor, după succesul din ultimele minute de la Gelsenkirchen. 3-2 și Aguero & Co. vor privi liniștiți meciul retur cu Schalke 04.

Dacă din partida jucată în Germania ne amintim câteva faze memorabile (precum golul din lovitură liberă marcat de Leroy Sané împotriva fostei echipe), din meciul cu Chelsea nu rămânem cu succesul Cetățenilor, ci mai degrabă cu gestul uluitor și unic în fotbalul mare al portarului lui Chelsea, Kepa Arrizabalaga, care a refuzat schimbarea înainte de loviturile de departajare. Criza de nervi a antrenorului Sarri a devenit virală în toată social-media.

Dezavantaj City – program mai încărcat, partide (teoretic) mai dificile

Revenind la City, echipa e învățată cu trofee, iar presiunea de titlu pare acum mai degrabă pe umenii lui Liverpool.

Meciurile grele din campionat pentru Manchester City vor fi cele cu Tottenham (acasă) și cu Manchester United (deplasare), dar și disputa din deplasare cu Crystal Palace, echipă ce l-a învins pe Guardiola pe Emirates.

Sunt de luat în calcul și parcursul european (City va evolua mai mult ca sigur în sferturi), dar și Cupa Angliei, unde echipa lui Guardiola joacă împotriva fostei prim-divizionare Swansea City, în sferturi.

Nici în FA Cup nu vor avea liniște oamenii lui Guardiola, United fiind adversarul cel mai de temut din cele rămase în competiție. Un sezon cu patru trofee câștigate poate fi visul oricărui suporter (FA Cup, Cupa Ligii, Premier League și Liga Campionilor).

Avantaj Liverpool – entuziasmul incurabil al lui Klopp

Chiar dacă Liverpool e în scădere de formă în 2019 (puncte pierdute cu City, Leicester, West Ham și United), chiar dacă Salah și Firmino sunt de nerecunoscut în ultimele săptămâni, Jürgen Klopp este încă magicianul care îi poate face din nou fericiți pe Cormorani, aducând primul titlu după 29 de ani pe Anfield Road.

Echipa nu mai este angrenată în FA Cup, ceea ce dă o mai mare flexibilitate antrenorului german.

O dată cu revenirile jucătorilor accidentați, lucrurile s-ar putea schimba în bine pentru Liverpool. De asemenea, e complicat de răspuns și la întrebarea: ce ne dorim mai mult, Liga Campionilor sau Premier League?

Primul meci din principala competiție europeană, cel cu Bayern (0-0 pe Anfield), nu a dat un răspuns clar în acest sens, o eliminare cu bavarezii nefiind un capăt de țară mai ales în ecuația Premier League.

Dezavantaj Liverpool – presiunea poate fi insuportabilă

Să ne uităm și la programul din Premier League al lui Liverpool. Cele mai grele meciuri vor fi cele cu Tottenham de acasă (echipa lui Kane pare arbitrul ideal în lupta pentru titlu) și cu Chelsea, tot pe teren propriu.

Ne amintim că în 2014 Chelsea o stopa pe Liverpool din cursa de titlu cu o victorie, 2-0 pe Anfield. Atunci, antrenorul lui Chelsea era Jose Mourinho, unul dintre cei mai huliți oameni din orașul celor patru membri Beatles.

Dificilă ar putea fi și deplasarea la concitadina Everton, deși motivația lui Klopp va crește exponențial în acel meci. Tridentul Mane-Salah-Firmino are nevoie să fie din nou consistent, însă aportul unor jucători precum Origi, Sturridge și Shaqiri va fi de neprețuit. Fără ei în formă, titlul este doar o iluzie.

Totuși, știrile care vin dinspre bookmakeri nu sunt tocmai în favoarea Cormoranilor. Betano oferă lui City o cotă de 1.52 la câștigarea Premier League, în timp ce Liverpool are o cotă de 2.70.

Privim în continuare cu atenție la această luptă pasionantă și sperăm ca cel mai bun să se impună.

Nici după etapa intermediară lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Liverpool s-a impus categoric cu 5 la 0 în fața lui Watford, iar City s-a impus la limită cu West Ham. Avantajul fragil, de un punct al lui Liverpool se menține.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...