Llullaku și Bud, golgheteri pe datorie. Cine este cel mai eficient atacant român

Liga I are golgeteri pe datorie. Llullaku și Bud, care fac performanță la cluburi insolvente, reprezintă poveștile frumoase ale unei competiții ce furnizează subiecte negative pe bandă rulantă. 

Azdren Llullaku se bucura dupa marcarea unui gol
Credit foto: Mircea Roșca / sportpictures.eu

Azdren Llullaku a înscris 12 goluri în 14 etape. A reușit câte o dublă în ultimele două runde, demonstrând că se poate face performanță și pe „burta goală”. „Sunt probleme la Mediaș. Nu am mai fost plătiți de două luni. La iarnă, vreau să plec”, a spus mijlocașul ofensiv cotat la 600.000 de euro de transfermarkt.com.

Llullaku (28 de ani) s-a născut în Kosovo, are și pașaport italian, dar joacă în naționala Albaniei. Prima oară a fost convocat la lot pentru meciul cu Norvegia (1-1), din preliminariile CM 2014. Nu a jucat niciun minut. A debutat pentru selecționata albaneză în această lună: a fost titular și a jucat 70 de minute în Lichtenstein – Albania (0-2).

Interesant este că nimeni nu l-a transferat pe bani până acum. Gaz Metan Mediaș l-a adus în 2012 liber de contract. Ultimul club al său fusese Sandona Jesolo, din ligile inferioare din Italia. Nu putea juca mai sus în Peninsulă, pentru că nu avea permis de muncă. În ianuarie 2016, a trecut de la Mediaș la CSMS Iași, tot fără sumă de transfer. În vară, și-a reziliat contractul cu ieșenii și s-a întors la Gaz Metan.

Cum de a dat Llullaku atâtea goluri? Tactica echipei din Mediaș din acest sezon i se potrivește ca o mânușă. Studiați fazele! Albanezul intră foarte bine în interior de pe aripa stângă și primește mingea fie de la Alexandru Munteanu, care pătrunde pe partea dreaptă, fie de la Eric, care dă pase filtrante.

Cristi Bud (31 de ani) este cotat la 350.000 de euro. A înscris 8 goluri după ce s-a întors la CFR Cluj de la Milsami Orhei, acolo unde, susține el, a fost „săpat” de Romeo Surdu. Clujenii au plătit un milion de euro pe el în 2010, când l-au transferat de la Gaz Metan Mediaș.

Spre deosebire de Llullaku, care este „fâșneț”, Bud este genul atacantului masiv, dar prieten cu „bășica”. Este un oportunist, dar știe și să își aranjeze mingea pentru a-și plasa șutul. Mai are un singur dor: să fie convocat la echipa națională. „Dacă ies golgetherul Ligii I, poate mă convoacă și pe mine măcar pentru un meci amical”, a glumit „ceferistul”.

Prosport.ro a publicat topul celor mai eficienți marcatori din Europa în acest sezon. De remarcat performanța lui Claudiu Keșeru:

1. Bagaliy Dabo (Qabala, Azerbaidjan) – 1 gol la 64 minute
2. Claudiu Keşeru (Ludogorets) – 1 gol la 68 minute
3. Anthony Modeste (FC Koln) – 1 gol la 70 de minute
4. Moussa Marega (V. Guimaraes) – 1 gol la 70 de minute
5. Edinson Cavani (PSG) – 1 gol la 77 de minute
6. Leo Messi (FC Barcelona) – 1 gol la 82 de minute
7. Matt Derbyshire (Omonia Nicosia) – 1 gol la 82 de minute
8. Edin Dzeko (AS Roma) – 1 gol la 88 de minute
9. Saba Lobzhanidze (Chikhura, Georgia) – 1 gol la 88 de minute
10. Deni Alar (Sturm Graz) – 1 gol la 89 minute
11. Brown Ideye (Olympiakos) – 1 gol la 92 de minute
12. Bojan Kaljevic (Balzan, Malta) – 1 gol la 93 de minute
13. Sulejman Krpic (Sloboda Tuzla, Bosnia) – 1 gol la 98 minute
14. Azdren Llullaku (Gaz Metan) – 1 gol la 103 minute

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...