Fortuna a lansat 600 de agenții de pariuri într-o săptămână!

Fortuna s-a lansat în România și în doar o săptămână a deschis nu mai puțin de 600 de agenții de pariuri!

pariuri

Business-ul a început spectaculos în România și, din primul moment, împătimiții au avut la dispoziție 400 de agenții de pariuri sportive, iar în următoarele zile alte 200.
Planul de dezvoltare prevede ca, până la sfărșitul anului, să se introducă în circuit încă 100 de locații.

La nivel de grup, compania operează 1600 de astfel de agenții în Cehia, Slovacia și Polonia, creând astfel mai mult de 2500 de locuri de muncă.

Datorită celor 25 de ani de prezență în industrie, Fortuna este unul dintre cei mai apreciați operatori de pariuri, siguranța și încrederea fiind pe primul loc.

România este una dintre țările vizate de noua casă de pariuri pentru o extindere accelerată.
Fortuna angajează, în această perioadă, operatori de pariuri sportive cărora le oferă instruire de specialitate și șansa avansării pe baza rezultatelor în companie, aflăm de la BestJobs.

„Avem experiență dobândită în peste 25 de ani de activitate în Europa Centrală și de Est, unde am dezvoltat un brand puternic și de încredere, ceea ce ne-a adus statutul de lideri pe această piață. Vrem să introducem și în România același model de business și vom implementa, în ultimul trimestru al acestui an, o platformă de pariuri online care, împreună cu cele peste 700 locații, ne vor aduce o cotă de piață semnificativă. În momentul de față, la Fortuna vă puteți bucura de cele mai mari cote și de cea mai variată ofertă de pariuri, toate susținute de promptitudine la plata premiilor. Fortuna va continua să investească în România atât în online, cât și în retail”, a declarat CEO Marco Falchetto privind piața românească.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...