Eroii care ne-au scos din beznă. 7 mai 1986 – ziua în care românii au învățat să se bucure

Eroii care ne-au scos din beznă. Într-o țară sufocată de lipsuri, frică și cenzură, o minge și 11 băieți în tricouri albe au făcut ce n-au reușit politicienii, alimentarele sau televiziunea națională: au dat românilor o speranță, o bucurie, un moment de libertate pură.

Steaua n-a mai fost doar o echipă. A devenit un refugiu.

1986. România, în beznă la propriu și la figurat. Se stingea lumina, se tăiau emisiunile TV, se numărau caloriile la pâine și se strângeau cureaua și dinții în același timp. Dar, pe 7 mai, într-o seară sufocantă în Sevilla, o echipă românească a reușit ce părea imposibil: a câștigat Cupa Campionilor Europeni în fața Barcelonei. În Spania. Pe terenul lor. Povestea o știm cu toții.

Duckadam – omul care a oprit timpul

Nu exagerează nimeni când spune că Helmuth Duckadam a devenit erou național. A apărat patru lovituri de la 11 metri, una după alta. N-a fost doar un portar. A fost un simbol. Într-un regim în care nu scăpai de nimic – nici de frică, nici de lipsuri – Duckadam ne-a scăpat de gândurile negre. Pe rând, de patru ori. Fără greș.

În tribunele din Sevilla, oficialii regimului stăteau cu inima strânsă. Acasă, milioane de români stăteau în fața televizorului. Când Balint a înscris și Duckadam a apărat ultima lovitură, țara a explodat în liniște. Nu se putea urla pe stradă, dar toți am urlat în suflet.

Nu doar un trofeu. O izbăvire.

Pentru oamenii de atunci, victoria Stelei nu era doar o cupă aurită. Era dovada că România poate. Că, în ciuda cozilor, a frigului din apartamente și a minciunilor din ziare, mai există ceva curat, cinstit, meritat.

A fost poate pentru prima dată în acel deceniu când românii s-au simțit mândri. Nu de Ceaușescu, nu de partid, nu de cultul personalității – ci de niște băieți normali, care au jucat cu sufletul și și-au făcut treaba fără să ceară aplauze sau osanale.

Sevilla ‘86 – o lecție de demnitate

Azi, 7 mai 2025, când politica e din nou o telenovelă absurdă, când populismul bate rațiunea și când liderii noștri se fofilează în loc să conducă, poate că merită să ne întoarcem, măcar pentru câteva clipe, la acea seară de mai.

Pentru că în Sevilla s-a câștigat nu doar un trofeu european. S-a câștigat un strop de normalitate. O gură de aer. O bucurie curată, rară, pe care niciun regim n-o mai putea controla.

Și poate că, la cât de gri e politica românească de azi, n-ar strica să ne mai amintim cum arată un erou adevărat. Nu unul cu discursuri la televizor, ci unul cu mănuși, cu curaj și cu inimă.

La mulți ani, eroi de la Sevilla! Ați fost lumina din întuneric.

Și un gând pios pentru cei care nu mai sunt: Duckadam, Bălan și Bărbulescu.

STEAUA: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Balint (‘72 Iordănescu), Bălan, Boloni, Majearu – Lăcătuș, Pițurcă (‘107 Radu II).
Antrenor: Emeric Ienei

BARCELONA: Urutticoechea – Gerardo, Migueli, Alexanko, Julio Alberto –  Munoz, Alonso, Schuster (cpt, ’85 Moratalla) – Pedraza, Archibald (‘106 Pichi Alonso), Carrasco.
Antrenor: Terry Venables.

Arbitru: Michel Vautrot (Franța)