“Dincolo de Arenă”, emisiunea de sport a canalului București TV – televiziune cu distribuţie gratuită
Canalul București TV are propria emisiune de sport, “Dincolo de Arenă”, realizată de Daniel Lazăr, jurnalist cu o carieră de peste 20 de ani în mass-media.
Daniel a scris o carte dedicată câștigării Cupei României la fotbal de Petrolul Ploiești, în 1995, cu Rapid București și a mai colaborat cu publicații precum Fotbal Plus, Sportul Românesc, Sport XXI, Adevărul sau Ziarul Financiar.
„Pe lângă subiectele de actualitate, vrem să aducem în atenția publicului din București și Ilfov aspecte relevante din viața sportivă a zonei, punând accent pe promovarea valorilor sportive, ca modele de urmat pentru tânara generație. Tocmai de aceea, aici am avut invitați președinți de federații (Alexandru Dedu – Handbal sau George Cosac – Tenis), dar și tineri de perspectivă – Andra Artin sau Alexia Căruțașu, ambele calificate cu echipa națională la CE de volei U18 din Olanda, o premieră pentru România”, a spus Daniel Lazăr.
Să urmărim una din emisiunile București TV, „Dincolo de Arenă”, în care invitați au fost Ovidiu Bătineanu – Președintele și Cristi Dima – Vicepreședintele Federației Române de Sport Corporatist:
Daniel realizează și emisiunile Reușita – dedicată oamenilor și afacerilor de succes (reusita.ro) si Săptămâna de Business (prahovabusiness.ro), ambele fiind difuzate de canalul regional VP TV.
Bucureşti TV HD face parte din trustul de presă Mixmontan, alături de televiziunea naţională de turism Travel Mix, televiziunea regională VPTV şi postul de radio Best FM.
Bucureşti TV HD emite în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în reţelele RCS-RDS, UPC, NextGen şi Ines.
Distribuţia este gratuită. Cei care nu găsesc postul în grila de programe pot solicita operatorului de cablu introducerea lui.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.