Decăderea lui Arsenal Wenger

Analizăm astăzi cu cifre de ce Arsenal nu mai este o echipă de Champions League în Regatul Unit. Oare un nou antrenor ar putea redresa lucrurile?

21 februarie 2004, Stamford Bridge. Arsenal se impune cu 2-1 în fața lui Chelsea, în sezonul în care Tunarii au cucerit titlul fără a suferi vreo înfrângere. Ca o boltă peste timp, în 2018, Manchester City nu reușește să egaleze performanța echipei lui Henry și Wenger, pierzând meciul disputat împotriva lui Liverpool cu un spectaculos 4-3. Legenda continuă, recordul londonezilor rămâne intact.

Dar să vedem cine făcea parte din echipa lui Arsenal care învingea Chelsea în 2004. Jens Lehmann, Sol Campbell, Gael Clichy (Fredrik Ljungberg) și Thierry Henry. La finalul campionatului, aceștia se impuneau în Premier League cu 90 de puncte (26 de victorii și 12 rezultate de egalitate). Să ne întoarcem din nou în 2018. Arsenal vine după un sezon în care a ratat pentru prima dată Champions League după 17 sezoane.

Nori negri plutesc deasupra Stadionului Emirates

Nici actualul sezon nu arată mai bine pentru echipa lui Wenger. Pe lângă clasarea nu tocmai comodă la jumătatea sezonului (39 de puncte, locul al șaselea la opt puncte de  ultimul poziție de Champions League, ocupată de Chelsea), echipa londoneză riscă să-și piardă și cei mai buni doi jucători, aflați în ultimele șase luni de contract.

Alexis Sanchez este dorit de mai multe cluburi din Premier League, printre care cele două din Manchester, dar și de giganții de la PSG.


Credit foto: caughtoffside.com

Nici situația lui Mesut Özil nu e foarte clară în acest moment. Totuși, comparând echipa lui Arsenal care a învins Chelsea în 2004 cu echipa de astăzi, care pierde la Bournemouth cu 2-1, este foarte greu să-ți ții nervii sub control, mai ales ca suporter tunar.

Iată jucătorii care au reușit această contraperformanță: Cech, Chambers (Ramsey), Mustafi, Holding, Bellerin, Xhaka, Wilshere, Maitland-Niles, Iwobi (Walcott), Welbeck, Lacazette.

Dacă e să mă iau după vorbele unui bun prieten, fin analist al campionatului britanic, o echipă de Champions League (de primele opt) ar include maxim patru dintre cei 13 jucători folosiți în meciul cu Bournemouth. Și ne referim aici la francezul Lacazette, la fundașul spaniol Bellerin, la tânăra speranță Maitland-Niles, care arată o maturitate debordantă pe partea stângă a apărării, și la experimentatul portar Petr Čech.

Totuși, punctul culminant, dar și forma de sfidare absolută le-am regăsit în meciul de Cupa Angliei împotriva divizionarei secunde Nottingham Forrest, aflată pe locul 15 în Championship.

Strategia antrenorului francez al lui Arsenal a fost și de această dată să dea credit tinerilor, lăsând la voia întâmplării o competiție pe care o câștigase spectaculos sezonul trecut (victorii împotriva lui Manchester City în semifinale și împotriva lui Chelsea în finală).

Experimentul – câțiva jucători necunoscuți precum Reiss Nelson sau Joseph Willock, precum și folosirea unor veterani care nu mai prind demult prima echipă (e cazul lui Mathieu Debuchy) – a reprezentat din nou cartea necâștigătoare pentru Arsenal.

În condițiile în care Manchester City a evoluat în Cupa Angliei cu majoritatea titularilor (singura excepție fiind ucraineanul Zinchenko) și în condițiile în care Liverpool a onorat meciul cu Everton din competiție, cu atât este mai de neînțeles decizia lui Arsène Wenger de a trata superficial poate cea mai iubită competiție din fotbalul mondial.

Din păcate, Arsenal începe să arate tot mai mult a echipă de mijlocul clasamentului și să se îndepărteze la ani lumină de finala Champions League pe care a disputat-o în 2006 cu Barcelona. Poate că a venit timpul pentru o schimbare la nivelul băncii tehnice.

Zece ani (în cel mai bun caz) de stagnare

Cu trei cupe câștigate în 2014, 2015 și 2017 și cu trei supercupe în aceiași ani (Community Shield), Arsenal nu a contat prea mult în campionat și nici în Liga Campionilor în ultimii aproximativ zece ani. Ba mai mult, Big Four-ul începe să nu îi mai includă pe Tunari, tendința accentuându-se în ultima perioadă.


Credit foto: arsenalinsydney.com.au

Câteva statistici: Arsenal nu a mai atins faza sferturilor în Champions League din 2010, iar pe cea a semifinalelor din 2009.

Revenind la campionat, circula la un moment dat o glumă pe internet, cum că naționala Angliei ar trebui să-l angajeze pe Arsène Wenger pentru a fi sigură de locul al patrulea în preliminarii. De la titlul din 2004, echipa londoneză a mai încheiat doar de două ori pe poziția secundă.

Un sezon irosit de tunari a fost cel din 2016, când Leicester s-a încoronat campioană sub bagheta lui Claudio Ranieri. Îmi amintesc că a fost atunci un an mizerabil atât pentru echipele din Manchester, cât și pentru Chelsea sau Liverpool.

Dacă ar fi să stabilim în timp momentul în care a apărut hiatusul pe Emirates, consider că ar fi cel puțin două variante: finala Ligii Campionilor pierdută în fața Barcelonei în 2006 pe Stade de France sau sezonul în care Alex Ferguson s-a retras de la Manchester, câștigând totodată titlul.

Ca să fim masochiști până la capăt, putem găsi și al treilea moment, anul 2016, când Leicester s-a impus în campionat. În oricare din aceste momente, Arsène Wenger s-ar fi putut retrage onorabil, dar a ales să meargă mai departe. Până când?

PS: Arsenal are în continuare cele mai scumpe bilete din Premier League. Oare când se va atinge punctul critic?

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...