Cu gândul la finala Cupei UEFA! Din amintirile unui veșnic îndrăgostit de Universitatea Craiova

Cu gândul la finala Cupei UEFA! Da, oltenii și toți românii au fost foarte aproape de acest vis în 1983! Vorbim aici despre meciul Universității Craiova de la Lisabona, cu Benfica, din turul semifinalelor Cupei UEFA, ediția 1982-1983, încheiat 0-0.

Intrasem cu aproape o oră după miezul nopții. A fost ziua când în România soarele răsărise în jurul orei unu. Universitatea Craiova aprinsese torțe uriașe în sufletele noastre, picurase din nou bucurii, aveam parte de un alt Revelion. „Știința” făcuse un pas important spre o mult visată finală. 

6 aprilie 1983, Lisabona. Ora 23 la noi, cu două ceasuri mai devreme acolo… Undeva într-un capăt al Europei, avea loc o premieră pentru fotbalul românesc.

„Estádio da Luz”, plin ochi cu cei 70. 000 de fani lusitani, trăiau la maxim începutul semifinalei Cupei UEFA.  Benfica din localitate, o dublă câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, o întâlnea pe cea care făcuse minuni pentru România, Universitatea Craiova. 

Darul de a „vedea” meciul la… radio!

Toată România „vedea” Craiova într-o mare de emoție. Au fost 90 de minute de tensiune, legați la ochi, urmărind doar cu ochii minții desfășurarea partidei. Strânși în jurul radioului, unde inegalabilul comentator Sebastian Domozină ne-a dăruit harul de a privi fotbalul și la radio.

Din păcate, în țară, meciul nu s-a televizat, considerându-se o oră prea târzie pentru poporul muncitor. Târzie doar pentru unii care nu se împăcau cu ideea că o echipă din provincie făcea legea în fotbalul românesc, fiind totodată cea mai îndrăgită echipă românească la acea vreme.

Și de această dată, antrenorul Constantin Oțet s-a confruntat cu probleme în alcătuirea primului unsprezece. Pe lângă „Minunea Blondă”, Ilie Balaci, cel care nu jucase nici în cele două deplasări anterioare, de la Bordeaux și Kaiserslautern, de data aceasta nu-l aveam pe teren nici pe căpitanului Costică Ştefănescu, suspendat pentru acest meci. O piesă indispensabilă în angrenajul echipei, cel care fusese prezent în toate celelalte partide disputate în acea ediție a Cupei UEFA.

Ciupitu, meciul vieții

Înlocuitorul căpitanului, pe postul de „libero”, a fost „bătrânul” Grigore Ciupitu. El fusese trimis să dirijeze defensiva olteană în acel meci de o importanță capitală. Iar Ciupitu face meciul vieții sale, fiind cel mai evidențiat jucător craiovean.

Un alt remarcat a fost vârful de atac Rodion Cămătaru. Acesta, după prestația excelentă din acea partidă, l-a determinat pe scriitorul Eugen Barbu, să-şi ceară scuze public față de atacantul craiovean și al naționalei, deoarece ziaristul în  „Săptămâna”, dusese o campanie nedreaptă cu câțiva ani în urmă, împotriva lui Cami, numidu-l „Haplea în chiloți” sau „Dromaderul”. Fiind prezent pe stadionul din Lisabona, Eugen Barbu, scrie în următoarea zi un articol în „Informația Bucureștiului” care devine celebru, cu titlul : „M-ai învins, Rodioane!”

Meciul, închinat cu un merituos 0-0, s-a disputat într-un ritm nebun, în care nici vorbele iuți ale lui nea Sebi nu i-au făcut față. La un moment dat, îmi aduc aminte, la una din puținele ocazii ale băieților noștri, lovitura de cap a lui Cămătaru, care a mișcat plasa, l-a făcut pe cel care ne ținea în „priză” cu comentariul său spumos să strige „Gooooooool”, iar noi, cei de acasă, am sărit în sus de fericire.

Imn pentru Oltenia

În acea primăvară de poveste, a luat naștere și poezia „Imn pentru Oltenia”, scrisă de Adrian Păunescu, poezie care avea să devină cel mai cântat si mai frumos imn al unui club sportiv românesc. Atunci, s-a lansat și un cântec popular, ce rasuna la radio printre altele: 

„Cu gând la finala mare
 Noi vă facem o urare,
 Noi cu toții vrem să fie
 Cupa UEFA în Bănie!”

Într-un târziu, beți de fericire, am adormit cu echipa noastră dragă în suflet, visând frumos la returul cu Benfica. 

Hai Universitatea, hai Craiova 
Tu Campioana Unei Mari Iubiri!