Cu ce echipe de fotbal țin starurile muzicale (I)

Cu ce echipe de fotbal țin Adele, Shakira, Robert Plant și alte vedete? Aflați în continuare preferințele fotbalistice ale starurilor internaționale rock și pop, dar și poveștile lor de iubire cu aceste cluburi.

După ce aproape o lună am dezbătut serios problematica transformării ireversibile a fotbalului într-un business foarte profiitabil pentru un număr limitat de echipe, acum a venit vremea să ne uităm relaxați la ce echipe de fotbal susțin marii artiști din muzica rock și pop.

De cele mai multe ori, nu vom vorbi despre cluburi de prim rang în 2018, ci mai degrabă de echipe e tradiție, care înseamnă mult în comunitățile lor locale. Cele mai multe dintre aceste echipe provin din Premier League, iar fiecare dintre muzicieni are o poveste specială cu clubul respectiv. Vă prezentăm un top subiectiv:

Robert Plant, Elton John și Adele

10. Începem cu locul al zecelea, rezervat unei legende a hard-rockului. Vorbim despre Robert Plant, solistul legendarei trupe britanice Led Zeppelin, cunoscută mai ales în anii ‘70 pentru piese ca Stairway to Heaven, Kashmir, Black Dog sau Heartbtreaker.

Robert Plant este un vechi suporter al echipei britanice din liga a doua (Championship) Wolverhampton Wanderers. La această echipă, a evoluat și fostul atacant român Ionel Ganea, între 2003 și 2006.

Referindu-se la susținerea echipei de pe Stadionul Molineux, solistul Led Zep consideră că este o formă de masochism, foarte apropiată de mersul pe sub un autobuz!

Născut în 1948, Robert Plant a trăit trei momente în care cei de la Wolves s-au impus în campionatul englez. Este vorba de sezoanele 1953-1954, 1957-1958 și 1958-1959. Nu știm totuși dacă își mai aduce aminte, fiind vorba de perioada copilăriei. Totuși, după cum mărturisește Robert, nu va uita beția de după Cupa Ligii, câștigată în 1974.

Elton John, președintele lui Watford

9. Despre Sir Elton John se știu foarte multe în ceea ce privește muzica, dar nu atât de mulți cunosc faptul că, în 1976, artistul a devenit președintele actualului club de Premier League Watford FC.

În momentul preluării, clubul se afla în liga a patra. În următoarele sezoane, Viespile au urcat progresiv prin eșaloanele britanice, ajungând în sezonul 1982-1983 să obțină locul al doilea în prima ligă, după marea echipă a lui Liverpool. Aceasta rămâne probabil cea mai bună performanță a lui Watford, comparabilă doar cu finala de Cupa Angliei din sezonul 1983-1984.

Pe lângă extraordinarele piese care au schimbat pentru totdeauna fața muzicii pop (Nikita, Blue Eyes, Sacrifice sau Candle in the Wind), Elton John trebuie reținut și ca un bun manager, care a transformat o echipă regională din anii ‘70, într-una bună, de prima ligă, în anii ‘80.

8. Locul al optulea este rezervat artistei pop Adele, care este născută în cartierul Tottenham din nordul Londrei. Nu este de mirare că interpreta celebrelor piese Someone Like You, Hello sau Rolling in the Deep este un fan înfocat al echipei proaspăt eliminate de Juventus din Liga Campionilor.

Adele se afișează adesea cu steagul lui Tottenham în turneele ei de promovare a albumelor, de asemenea clubul și artista își comentează postările pe Twitter în perioadele importante pentru ambele părți. Una dintre cele mai importante momente în care Adele s-a afișat cu însemnele celor de la Spurs, a fost în 2016, când echipa din nordul Londrei a fost foarte aproape de titlu, pe care l-a pierdut în cele din urmă în detrimentul surprizei Leicester. Concerttul a avut loc chiar pe marea arenă O2 din Londra.

Shakira și Brian Johnson

7. Mergem mai departe cu o altă artistă foarte cunoscută, columbianca Shakira, care s-a clasat pe locul al șaptelea în topul nostru. În cazul sud-americancei, cariera muzicală și relația cu fundașul Barcelonei, Gerard Piqué Bernabéu, sunt la fel de bine cunoscute.

Piesele ei erau extrem de apreciate și înainte de a-l cunoaște pe internaționalul spaniol, dar ceea ce nu se cunoaște atât de bine în cazul Shakirei este simpatia pe care o purta clubului rival Barcelonei. Da, ați citit bine, conform publicației insulare Daily Mail, Shakira a fost suporteră a Realului din Madrid înainte de relația cu Piqué.

Legătura Shakirei cu sportul rege nu se oprește aici. Ea a interpretat acum opt ani imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal, desfășurat în Africa de Sud. Atunci, țara adoptivă a Shakirei, Spania, s-a impus în fața Olandei cu 1-0, prin golul marcat de colegul lui Piqué, Andrés Iniesta.

6. Locul șase este rezervat celebrului artist britanic Brian Johnson, solistul formației australiene AC/DC. Newcastle United, actuală echipă de Premier League, este motivul simpatiei celebrului rocker.

Printre suporterii Coțofenelor se mai numără și fostul solist de la Dire Straits, Mark Knopfler, dar și Sting.

În anii ‘80, conducerea clubului Newcastle chiar a încercat să-l convingă pe Brian Johnson să investească un milion de lire în echipă. Acesta a refuzat, considerând că suma este prea mare pentru beneficiile pe care le-ar fi obținut. Funcția sa în club nu era decât una onorifică.

Ca o punte peste timp, în 2017, când artistul a împlinit 70 de ani, oficialitățile din Newcastle i-au dedicat o plăcuță în Walk of Fame-ul Eroilor Locali. Nici Brian Johnson nu s-a putut bucura prea mult de titlurile obținute de Coțofene, ultima mare performanță fiind Cupa Angliei din 1955, când rockerul avea opt anișori.

Continuăm săptămâna viitoare cu primele cinci locuri din topul nostru inedit.

Surse: sportskeeda.com  |  bleacherreport.com

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...