Calciomercato: Juventus vrea să îl transforme pe Drăgușin în stâlpul apărării

Calciomercato a scris că Juventus Torino vrea să îl transforme pe Radu Drăgușin în stâlpul apărării. Negocierile dintre campioana Italiei și fotbalistul român, pentru prelungirea contractului, sunt în desfășurare.

știați
Credit foto: facebook.com/radu.dragusin

Contractul lui Radu Drăgușin cu Juventus Torino expiră pe 30 de iunie, iar conducerea campioanei Italiei are ca prioritate prelungirea înțelegerii fundașului central român. Deși s-a scris că cele două părți s-au înțeles, Drăgușin nu și-a pus încă semnătura pe un nou document. Multe echipe, printre care Newcastle și Atalanta, stau la „cotitură”.

„Juventus speră să se ajungă la o înțelegere în cel mai scurt timp posibil. Societatea condusă de Andrea Agnelli vrea să îl transforme pe român într-un stâlp al apărării, de aceea vrea să îi blindeze contractul. Radu mai are de muncit la tehnică pentru a deveni fotbalist mare”, a scris calciomercato.it.

„El e un copil care își dorește să ajungă sus. Mama lui îi cântărește fiecare produs în parte înainte să mănânce, are nutriția făcută pe tot anul. A pus 6 kg de mușchi pe el, face multe sacrificii”, a spus Florin Manea, impresarul jucătorului.

În acest sezon, Drăgușin a fost titular o dată în campionat (3-1 cu Bologna) și o dată în Liga Campionilor (3-0 cu Dinamo Kiev). A mai fost rezervă de 13 ori în Serie A și de 3 ori în Liga Campionilor. Pe 13 februarie, a marcat pentru Juventus II contra lui Albinoleffe (3-0).

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...