Bronz pentru echipa feminină de sabie a României la Campionatul Mondial de scrimă de juniori și cadeți de la Cairo, Egipt. Este a doua medalie a delegației tricolore după aurul câștigat de Marco Șovar la sabie.

După ce au pierdut în semifinale, la mare luptă, duelul cu reprezentativa Statelor Unite ale Americii, 42-45, echipa României de juniori s-a impus în finala mică în fața Turciei, cu scorul de 45-40, aducând medalia de bronz pentru România la actuala ediție a Campionatului Mondial de Cadeți și Juniori.
Ilinca Pantiș, Maria Matei, Felicia Iacob și Mihaela Chițu sunt fetele care formează echipa medaliată. Fetele provin de la CS Dinamo, CSA Steaua București și Clubul Sportiv Riposta.
Felicitări și antrenorilor Florin Zalomir, Cosmin Hăncianu, Cătălina Anghel, Andreea Doană, Lucian Dina, Cristian Lupu, Constantin Sandu și Emil Oancea.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































