Şase motive, dar sigur sunt mai multe, pentru care am fost dezamăgit de primul unsprezece făcut de nea Puiu. Decizii fără logică ale selecționerului.

Recunosc sincer, cu mâna pe inimă, că nu mă pricep la fotbalul lui nea Puiu și al susținătorului său, Iordănescu junior, şi sunt dezamăgit. Pe bune, îmi pun cenușă în cap, nu am priceput ce-a vrut să facă. Nu am înțeles primul unsprezeze, dar am argumentele mele de necunoscător, de om venit din Neandherthal-ul fotbalului:
- O spun simplu, sigur voi mă înțelegeți – când ai două „numere zece” în lot, Stanciu şi Sânmărtean, doi jucători care pot face diferenţa la mijlocul terenului, de ce să îi ţii pe amândoi pe bancă într-un meci pe care ar fi bine să îl câştigi ca să ai şanse mari de calificare. În 2008, nu aveam coordonator, am jucat cu doi fundaşi de meserie la mijloc, Rădoi şi Chivu, dar acum suntem norocoşi! De ce să nu joace unul din ei titular? De ce să nu joace măcar o repriză? De ce să nu joace 15 minute sau 10 sau un minut?
- Când ai doi atacanţi puternici în lot, Andone şi Alibec, când aceştia au demonstrat la echipele lor de club că au forţă de pătrundere, plasament, execuţii, de ce să joci cu Keşeru? Un vârf mai firav şi care n-a impresionat la naţională, deşi a avut mai multe şanse decât Andone şi Alibec?
- De ce să nu rişti în minutul 61? Să îl muţi pe Chipciu fundaş stânga în locul accidentatului Raţ şi să îl bagi pe Stanciu sau Sânmărtean, care să ducă jocul spre careul advers?
- De ce să începi cu Torje, cel mai ieşit din formă jucător român de la Euro, când îl ai pe energicul Adi Popa, care chiar nu a făcut un joc rău cu Franţa?
- De ce să îl bagi pe Prepeliţă titular? Un fotbalist care n-a impresionat nici la Steaua, nici la Ludogoreţ pentru jocul ofensiv.
- Şi ca s-o spunem pe-aia dreaptă, de ce au fost convocaţi Raţ – venit după o accidentare care îl scosese total din formă -, Torje, care nu îşi găsise locul nici la modesta Osmanlispor, Prepeliţă – fără mari realizări într-un campionat slab, precum cel al Bulgariei? De ce a fost luat Steliano Filip – multe cartonaşe roşii şi destul de multe gafe la Dinamo? Chiar nu aveam nevoie de tehnica lui Budescu? De golgheterul campionatului românesc, Hora? De energia lui Toşca? De experienţa lui Maxim din campionatul Germaniei?
Şase motive pentru care am fost nemulţumit, ca suporter, de echipa asta ciudată a lui nea Puiu. Şi, recunosc, nu mă pricep nici unu la sută din cât se pricep cei doi Iordănescu la fotbal.
Să avem noroc cu Albania!
Credit foto: http: www.channelnewsasia.com
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































