Fără Halep, România înfruntă Italia în play-off-ul „Billie Jean King Cup”

Fără Halep, România va înfrunta Italia în play-off-ul Grupei Mondiale „Billie Jean King Cup”, noua denumire a Fed Cup. Meciurile se vor juca în Sala Polivalentă din Cluj, pe 16 și 17 aprilie.

fara halep

România va avea un meci greu contra Italiei, pentru că nu se va putea baza pe principala ei jucătoare, Simona Halep (numărul 3 mondial). Cele 4 jucătoare convocate nu se află în top 100 mondial. Este pentru prima oară în istoria competiției când România abordează un meci cu un asemenea line-up.

Deși se zvonea inițial că Halep s-a retras din cauza faptului că meciurile se jucau pe hard, adevăratul motiv este o accidentare la umăr. Simona a anunțat ca s-a retras și de la turneul de la Stuttgart, tocmai pentru a nu risca în perspectiva sezonului de zgură. Tot din cauza unei accidentări va absenta și Patricia Țig. Locul Simonei a fost luat de către Gabriela Ruse, locul 168 WTA.

Dacă Halep și Țig au avut motive medicale, celelalte absențe ale jucătoarelor sunt cauzate de faptul că sportivele românce luptă pentru un loc la Tokyo și sunt angrenate în alte competiții, tot în următoarele două zile. Astfel, Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și  Raluca Olaru luptă pentru puncte în diferite  turnee.

Fără Halep, dar cu Niculescu, Buzărnescu, Bara și Ruse

După demisia lui Florin Segărăceanu, noul căpitan al României va fi Monica Niculescu, care va fi angrenată la meciul de dublu. Cel mai bine clasată jucătoare a României din meciul cu Italia e Irina Bara, locul 132 WTA, urmată de Mihaela Buzărnescu (136), Gabriela Ruse (168) și Monica Niculescu (174).

Vezi și:   Karabukspor are un mare Of(spor) în Cupa Turciei

Nici Italia nu poate conta pe cel mai bine clasată jucătoare

Echipa Italiei nu impresionează nici ea, mai ales că italiencele nu se vor putea baza pe cea mai bună jucătoare, Camila Giorgi, locul 81 mondial, aflată în carantină, după infectarea cu Coronavirus. Martina Trevisan (99 WTA), Jasmine Paolini (103), Elisabetta Cocciaretto (111), Giulia Gatto-Monticone (177) și Bianca Turati (281) vor lupta pentru naționala Italiei, care va fi condusă de căpitanul-nejucător Tathiana Garbin.

Ordinea disputării partidelor

Vineri, 16 aprilie

Irina Bara – Elisabetta Cocciaretto, ora 15:30
Mihaela Buzărnescu – Martina Trevisan

Sâmbătă, 17 aprilie

Irina Bara – Martina Trevisan, ora 14:00
Mihaela Buzărnescu – Elisabetta Cocciaretto, ora 16:00
Monica Niculescu/Gabriela Ruse – Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone, ora 18:00

Câștigătoarea confruntării dintre România și Italia va evolua în continuare în Grupa Mondială a competiției și în calificări pentru ediția din 2022, în timp ce echipa învinsă va retrograda în Grupa I a Zonei Euro-Africane.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...