Meciul României, meciul nostru, al tuturor

Meciul României se joacă în acest început geros de an pe terenul din Piața Victoriei și pe cele din centrul marilor orașe. E meciul nostru, al celor care s-au săturat să fie furați, mințiți, păcăliți, umiliți.

Jucăm împotriva unei echipe dure, care faultează țara asta din 1990 încoace.

Ne-au lovit peste tot, la gioale, la ficat, sub centură, în bărbie, în mândrie. Și în timp ce ne loveau, ei își făceau palate, moșii, case care se întind pe două străzi, proprietăți la munte, la mare, mașini scumpe, elicoptere.

Noi plăteam impozitele la ultimul leu, ei se fofilau de la plata acestora.

Noi trăiam cu grija zilei de mâine, ei se îmbuibau datorită muncii noastre. Am tăcut, am înghițit, am sperat, dar ei au continuat să ne fure, cu nesimțire și cu un jigodism feroce.

Noi jucam cu fair-play. Și jucăm cu fair-play. Fără violență. Doar îi luăm la mișto, le-o dăm printre picioare, la vinclu, pe jos și pe sus.

Au obrazul gros, nici măcar șoriciul lor nu e de calitate, se fac că nu înțeleg ce li se întâmplă, se cred în continuatre victorioși, superiori, cu mustața în vânt. Dar și-au luat-o rău de tot zilele astea.

A fost un meci din ăla cum am văzut în celebrul film Drumul spre victorie, când o echipă de SS-iști, în timpul celui de-al doilea război mondial, era bătută de o formație de băieți înfometați din lagăr. Așa i-am bătut și noi.

Când vorbesc de adversarul nostru, nu vorbesc despre un anumit partid, ci de echipa lor de rahat, FC Politicienii. Ei ne-au îngropat 27 de ani, cu toții, indiferent de cine a fost antrenor principal, antrenor secund sau antrenor din umbră.

„Hoții, hoții, hoții!” s-a auzit în fiecare seară de proteste în Piața Victoriei. Le-am spus pe nume fără frică.

Le-am arătat ce înseamnă să fii echipă, ce înseamnă unitate, solidaritate, ironie fină, ca un dribling scurt, din corp, după care adversarul cade lat la pământ, fără să fie atins fizic.

Suntem echipă, avem valoare, avem și nocturnă (vezi foto), lăsați-ne să jucăm liber în țara noastră!