Suntem la Euro după o înfrângere cu Ucraina!

Suntem la Euro după o înfrângere cu Ucraina! Tricolorii se califică după 28 de ani la un turneu final, care va avea loc în Germania, între 10 şi 28 ianuarie 2024.

Suntem la Euro
FOTO: Valentin Marian Burlacu /SPORT PICTURES

În ultimul meci din grupa a 4-a a preliminariilor, naționala masculină de handbal a României a fost învinsă, scor 26-31 (13-12), de Ucraina, la Gummersbach (Germania).

Ai noștri au condus la pauză cu 13-12, chiar dacă extrema Alexandru Tărâță a ratat un 7 metri, după ce a călcat linia de la care trebuia să execute, apoi a primit direct cartonaș roșu, pentru o intrare dură la portarul advers (minutul 11).

În partea secundă, tricolorii au jucat slab, permițând adversarilor să marcheze gol după gol și să se impună clar, cu 31-26.

România a reușit calificarea la turneul final al Campionatului European, cu 4 puncte, la fel ca și Ucraina și Insulele Feroe, dar cu golaveraj superior. Austria a fost prima în grupă cu maximum de puncte, 12.

Principalii marcatori ai României au fost Nicușor Negru și Daniel Stanciuc, ambii cu câte 6 goluri, și Javier Humet, cu 5 reușite.

În cealaltă partidă a ultimei etape din grupa a 4-a, Austria – Insulele Feroe 38-33.

Ultima prezență a tricolorilor la CE, în 1996

Naționala tricoloră a încheiat grupa a 4-a preliminară cu următoarele rezultate: 26-28 şi 25-17 cu Insulele Feroe, 32-36 şi 30-35 cu Austria, 34-26 şi 26-31 cu Ucraina.

Este pentru prima oară după 28 de ani când naționala masculină de handbal se califică la Campionatul European, ultima dată România  participând în 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12.

La turneul final al Campionatului European din 2024, care se va disputa în Germania, participă 32 de echipe.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...