Ne-a mai rămas doar să plângem

Asta ne-a mai rămas, să plângem, ca Ilie Năstase la conferința de presă de sâmbătă. Plângem pentru tot sportul românesc, pentru gimnastică, atletism, canotaj, caiac-canoe sau lupte, discipline care aduceau altădată multe medalii de aur pentru România și care azi abia califică unul-doi sportivi la Jocurile Olimpice.

plangem

Citesc de mai multe ori în ProSport știrea despre ratarea calificării la JO a echipei feminine de gimnastică. Încerc să mai găsesc o portiță, o speranță, încă un concurs, un wild-card, ceva. Fie-vă milă, măcar! Suntem totuși România, am avut-o pe Nadia, pe Ecaterina Szabo, pe Amânar, pe Izbașa, campioane olimpice sau/și mondiale. Dar nimic, nimic, chiar nu se mai poate face nimic.

Nu suntem la Jocurile Olimpice cu gimnastica, noi care ne luam de gât cu marile puteri, Rusia, RDG, SUA, China. Doar noi, România, le ajungeam la nas. Noi le dădeam jos de pe bârnă sau le aruncam de pe sol. Acum am fost pe locul 7 din 8 la ultimul turneu de calificare!

Simt un gol în stomac, poate abia acum conștientizăm unde am ajuns cu sportul. Mai citesc în Prosport că mai avem o șansă de calificare la canotaj cu echipajul de 8+1 fete! Și aici am dominat lumea, nu se punea niciodată problema calificării, ci doar dacă e aur sau argint. Păi când începeau Lipă, Ignat, Susanu, Burcică și celelalte femei fantastice să tragă de vâsle, păi trăgeau, frate, făceam canalul Dunăre-Marea Neagră în orice apă din lume. Ne-am scufundat și aici.

Atletismul e și el fără șanse de medalii, am și uitat de băieții de la gimnastică – au ratat și ei calificarea pentru Rio, caiacul nemuritorului Patzaichin a devenit o barcă obișnuită.

Vezi și:   Punct prețios obținut de Dinamo în grupele Ligii Campionilor la handbal

Și noi ce să facem? Plângem ca Năstase. El e ditamai senatorul și nu are soluție, nu știe cum se poate rezolva problema arenei centrale de la BNR. A cui e? De ce nu există cadru legal ca să investească cineva în modernizarea ei? De ce? De ce?

Bineînțeles că nu există vinovați. Nici miniștrii sporturilor de până acum, nici politicienii care au ignorat sportul în ultimii 20 și ceva de ani, nici antrenorii, nici presa.

Ne mai rămâne ceva de făcut?

Să plângem. Sau să ne trezim.

Credit foto: libertatea.ro

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...