Eșec dramatic pentru CSM București în returul cu ȚSKA Moscova, din sferturile Ligii Campionilor, scor 19-24, iar trupa lui Adi Vasile ratează calificarea în final-four-ul competiției.

CSM București avea un avantaj de 5 goluri după succesul din tur cu 32-27, iar după prima repriza lucrurile păreau sa meargă în direcția cea buna pentru „tigroaice”. Neagu & compania au avut și 3 goluri avans la Moscova, însă la pauză formația din capitala Rusiei avea avantaj de un gol.
Totul s-a năruit în repriza secundă, când echipa din România a fost de nerecunoscut! Rusoaicele au ajuns și la un avantaj de 8 goluri, CSM a revenit la o diferență de 4 goluri, datorită Cristinei Neagu, care a reaprins speranța cu un gol în ultimele două minute. Totuși, ȚSKA s-a impus cu 24-19 și merge mai departe datorită numărului mai mare de goluri marcate în deplasarea de la București.
În final-four-ul feminin al Champions Legue s-au calificat: Gyor (Ungaria), Brest (Franța), Kristiansand (Norvegia) și ȚSKA Mosova (Rusia).
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.































