De ce nu mai vine lumea la meciurile Stelei

De ce nu mai vin suporterii la meciurile Stelei? Au fost doar două-trei mii de spectatori la un meci considerat altădată derby, cel cu CFR. 

Baner al suporterilor stelisti cu referire la numarul mic de spectatori
Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru actuala conducere a liderului, dar, am mai spus-o, nu este. Nu le pasă celor de acolo că nu mai vine lumea la meciuri, iar motivul tâmpit și superficial găsit de managerul echipei sau ce-o fi el pe acolo, că bucureștenilor nu le mai plac partidele din Liga 1, denotă ignoranță, chiar nesimțire.

Ce face actuala Steaua pentru suporteri? Ce face actuala Steaua ca să-i atragă pe aceștia la stadion, că de menținut, n-a fost în stare să-i mențină?

Vă aduceți aminte de vreo acțiune de marketing în ultimele luni, prin care clubul latifundiarului ajuns milionar din afaceri cu statul să o fi făcut-o pentru atragerea suporterilor la stadion? NI-MIC.

Zero absolut. Nu au mișcat niciun deget. Nici măcar nu s-au gândit că se poate face ceva. Îi doare la bască, la pălărie, vorba unui alt personaj nociv din fotbalul românesc.

Steaua fcsb și-a pierdut suporterii și nu știe sau nu vrea să-i aducă înapoi. Sau să aducă înapoi măcar o mică parte din ei. Dar de ce au pierdut acești suporteri?

Nu credeți că și asocierea cu niște personaje certate cu legea și cu bunul simț, personaje lipsite de respect, care au făcut pușcărie, poate duce la o respingere, la o lehamite a fanilor? Eu cred că da. Iată ce spune „cristi cristi” pe facebook: „Nu mai merg la meciurile Stelei din cauza celor trei personaje negative, Meme, Reghe si Gigi”. Iar Sergiu Mihai Pepene are o variantă apropiată: „Eu nu mai merg de când a început scandalul, ca mine sunt mii”. Opinia lui Sandu Savu: „Personajele care gravitează în jurul acestui club sunt groteşti! Becali, Meme, Reghe, Femeia din  umbră)… nici nu-i de mirare!”. Maximus Spqr se situează cam pe aceleași poziții: „Mârlănie, antrenori și conducători lipsiți de eleganță.”

Vezi și:   Dinamo, exemplu de bun marketing

Credeți că și-a pus problema cineva de la Steaua să comande un sondaj pe stradă, printre iubitorii de fotbal, în Ghencea sau în Drumul Taberei, și să întrebe: „De ce nu mai veniți, fraților, la stadion?” Probabil că ar fi destul de periculos să facă asta. Dacă vor descoperi la finalul sondajului că, de fapt, ei, cei din conducere, sunt vinovații?

Înțeleg că suporterii nu vin la stadion nici la alte cluburi din Liga 1, dar Steaua i-a avut lângă ea în trecutul nu prea îndepărtat pe acești suporteri. De care Becali, Meme, familia Ana Maria și-au bătut joc! Acum, culeg ce-au semănat.

Iar fotbalul nostru se va duce dracului încet-încet. Când suporterii, factor esențial în fotbalul de pretutindeni, nu mai există, de ce ar mai exista și fotbal?

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...